Despre cherestea

RESURSELE FORESTIERE, NECESITĂŢILE DE LEMN Şl INDUSTRIA DE PRELUCRARE A LEMNULUI ÎN ROMÂNIA

RESURSELE FORESTIERE ALE ROMÂNIEI

La nivel mondial, lemnul ocupă unul din primele locuri printre resur­sele naturale. In trecut el a avut un rol dominant in dezvoltarea societăţii. Dinamica explozivă a economiei la nivel mondial din ultimele decenii a acreditat, la un moment dat, opinia că creşterile substanţiale intervenite la alte produse de bază (oţel beton, ciment, materiale plastice etc.) ar putea re­duce interesul faţă de consumul lemnului, presupunere care a fost infir­mată, deoarece cererile de lemn s-au menţinut ferme, în continuă creş­tere şi tot mai diversificate. Această situaţie a condus chiar, în ultimul timp, la apariţia unei penurii a lemnului faţă de nevoile societăţii.

Pădurile ocupă aproape o treime din suprafaţa terestră a globului, cu un fond forestier de 4 126 milioane ha, din care 3 791 milioane ha pă­duri, reprezentînd 30,7°/o din suprafaţa uscatului. Repartiţia pădurilor este inegală pe glob, prezentînd caracteristici care influenţează nemijlocit condiţiile de valorificare:

—  grad diferit de repartizare zonală: C.S.I., Canada şi America de •Sud ocupă peste 42% din suprafaţa păduroasă mondială, în timp ce Eu­ropa, America Centrală şi zona Pacificului însumează numai 11%;

—  repartizarea neuniformă în raport cu situaţia demografică; in C.S.I., America de Nord şi zona Pacificului revin peste 5 ha pădure/locuitor, pe cînd în Europa şi Asia numai 0,3 ha/locuitor;

—  neconeordanţa între suprafaţa pădurilor şi gradul de dezvoltare economică; zonele industrializate deţin numai 48% din întinderea pădu­rilor, faţă de 52% existentă în ţările în curs de dezvoltare, situaţie oare­cum similară cu a altor surse naturale de interes vital ea petrolul, rm- nereurile etc., care la data actuală constituie probleme capitale pe plan mondial pentru valorificarea echitabilă în interesul societăţii. Sub aspectul compoziţiei pe specii forestiere, pădurile de răşinoase ocupă pe glob numai 1 216 milioane ha (pondere 29%), concentrate în zonele nordice (C.S.I., Canada, ţările Scandinaviei), iar foioasele cu­prind peste două treimi din suprafaţa pădurilor. Ecarturi mari se înre­gistrează şi sub aspectul productivităţii pădurilor, variind între 100— 160 m3 masă lemnoasă la ha (Europa, America de Nord, C.S.I.) şi 25— 65 m3 la ha (Africa, zona Pacificului). Volumul total al lemnului este estimat la 238 miliarde m3, din care 48% în arborele de răşinoase, care au productivitate aproape dublă faţă de foioase. Consumul mondial de lemn rotund a crescut de la 142 mili­oane m3 în 1950 la 3 252 milioane m3 în 1986 şi va atinge, în anul 2000, cifra de 3 890 milioane m3.       .
Semnificative apar datele forestiere privind Europa, în context cu unele categorii economice, raportate toate faţă de nivelul mondial (în procente):Standardul de viaţă ridicat în această zonă a globului solicită pădu­rile peste posibilităţi, cu perspective nefavorabile pentru economia eu­ropeană. In România, lemnul ocupă, de asemenea, unul din primele locuri în cadrul resurselor naturale. Condiţiile favorabile ale factorilor naturali de mediu — climă şi sol — au permis dezvoltarea unei biomase bogate în specii forestiere, cu lemn caracterizat prin însuşiri fizico-mecanice su­perioare.

La origine, pădurile ţării au ocupat suprafeţe mai întinse. Condiţiile obiective de dezvoltare a agriculturii, industriei şi altor activităţi, cît şi lipsa unei politici raţionale a valorificării lemnului au diminuat suprafaţa pădurilor pînă la un plafon de 6 353 mii ha, care raportată la nivelul Europei reprezintă:

—• 4,1% din suprafaţa pădurilor, situîndu-se pe locul 9;

—   26,4o/o din suprafaţa ţării, ocupînd locul 13 în Europa, la care’ pro­centul este de 30,4%;

—    0,28 ha pădure/locuitor, situîndu-se pe locul 10;

—    27,0% ponderea răşinoaselor din total specii, ocupînd locul 9;

—    73,0% ponderea foioaselor, situîndu-se pe locul 5.

Volumul total de masă lemnoasă în România este estimat la 1 356 mi­lioane m3, situîndu-se pe locul 4 după C.S.I., Suedia şi Finlanda. Re­partizarea teritorială a pădurilor este neuniformă: 60% în zona de munte, 30% în zona de deal şi 10% în zona de cîmpie, constituind un fac­tor determinant pentru amplasarea unităţilor de prelucrare. Gospodărirea pădurilor pînă la Revoluţia din decembrie 1989 s-a ma­terializat printr-o exploatare total neraţională şi abuzivă, cu suprafeţe întinse degradate şi chiar dezgolite, arboretele cu structura claselor de vîrstă dezechilibrată, fără acoperire integrală cu regenerare şi cu o do- taţie tehnică rudimentară pentru recoltarea şi scoaterea lemnului. în prezent ca acţiuni prioritare se menţionează: îmbunătăţirea con­diţiilor de structură a arboretelor privind compoziţia, tratamentul şi ciclul de producţie, prin extinderea speciilor repede crescătoare, substituirea ar­boretelor slab productive, culturi specializate pentru producerea lemnu­lui de celuloză, extinderea şi intensificarea tăierilor de îngrijire a arbo­retelor tinere; generalizarea mecanizării de recoltare şi colectare a lemnu­lui, asimilarea şi diversificarea sistemelor de maşini şi agregate cu pro­ductivităţi sporite şi eficienţă economică; dezvoltarea reţelei de instalaţii
de transporturi forestiere, cu accent pe tipurile care pot asigura trafic de mare tonaj; tehnologii bazate pe centre de preindustrializare la marginea parchetelor, care asigură valorificarea integrală şi eficientă a lemnului recoltat; crearea unei industrii noi — a plăcilor din aşchii şi fibre din lemn — care rezolvă major lărgirea bazei de materie primă, diversifica­rea sortimentaţiei produse şi extinderea domeniului de utilizare, cu teh­nologii de fabricaţie la nivelul tehnicii mondiale; dezvoltarea intensă şi în concepţie modernă a industriei de mobilă, care satisface exigenţele la consumul intern şi extern, cu produse cît mai diversificate.

NECESITĂŢILE DE LEMN ALE SOCIETĂŢII CONTEMPORANE

La nivel european, consumul de lemn în perioada 1950—1990 a cres­cut de la 300 la 506 milioane m3/anual. In România consumul de lemn a prezentat o dinamică asemănătoare; pe ultimii 25 ani a evoluţiei de la 16,3 la 18,9 milioane m3, iar ponderea lemnului de lucru de la 52% la 79%. Cererea de lemn şi de produse lemnoase este influenţată de un com­plex de factori, printre cei mai importanţi situîndu-se creşterea demogra­fică, venitul net pe locuitor, dezvoltarea locuinţelor, progresele înregis­trate în ştiinţă şi tehnică, situaţia resurselor forestiere în perspectivă, cum şi gradul de asimilare a înlocuitorilor lemnului. Studii întocmite pe baze riguros ştiinţifice la diferite nivele interna­ţionale şi de stat (FAO, IUFRO, prognoze naţionale), — prin modelări matematice de trend, regrese şi alte combinaţii de procedee, pentru urmă­torii 25 ani, au condus la formularea unanimă a opiniei că consumul de lemn va creşte în continuare într-un ritm superior celui de creştere de­mografică, datorită influenţei stimulative a venitului naţional şi al progre­sului în ştiinţă şi tehnică.

La nivel mondial se prevede că în următorii 10 ani, volumul masei lemnoase cerută de consum va fi de 1,55 ori mai mare, fiind influenţat în principal de creşterea deosebit de activă a consumului de plăci pe bază de lemn (de 358%) cît şi la hîrtie şi cartoane (311%). Faţă de resursele proprii, Europa, Asia, America Centrală şi ţările din zona Pacificului vor fi zone deficitare în lemn, în timp ce în C.S.I., America de Nord, de Sud şi Africa producţia proprie va acoperi nevoile de consum. In Europa, pe următorii 15 ani, consumul de lemn este vizat de creş­tere de la 546 la 765 milioane m3, ritm mult peste creşterea la nivel mon­dial. Balanţa lemnului a fost excedentară pentru ultima dată în anul 1949, după care a devenit deficitară, fiind vizată de o neacoperire de ordinul a 105 milioane m3 în anul 1990 şi 210 milioane m3 în anul 2000. Prognoza nevoilor de consum de lemn în România a fost elaborată cu ajutorul metodelor matematice uzitate în practica internaţională şi în funcţie de unele aspecte specifice legate de situaţia resurselor forestiere şi a gradului de asimilare a înlocuitorilor lemnului în ţara noastră.

Tendinţa consumului urmează o curbă oarecum similară cu semnală­rile făcute pe plan mondial:

— reducerea ponderii lemnului destinat pentru combustibil, industria extractivă şi pentru anumite domenii de construcţii;

—    nivel relativ redus la ponderea lemnului consumat pentru cherestea;

—    creşterea deosebit de activă a consumului de lemn pentru produc­ţia plăcilor din lemn şi pentru celuloză şi pastă.

MODALITÂJILE DE SATISFACERE A NECESARULUI DE LEMN ÎN URMĂTOARELE DECENII

Pentru înţelegerea problemelor cu care va fi confruntată ţara noastră în acoperirea cererii consumului de lemn, cit şi a măsurilor adoptate pe următorii 15—20 ani, trebuie evidenţiate cîteva aspecte şi măsuri care se referă la recentul program adoptat pentru activizarea resurselor de lemn.

Măsurile preconizate pe linie de cultură şi exploatare vor conduce la creşterea sensibilă a resurselor de lemn într-o perspectivă mai îndepăr­tată. Se preconizează extinderea speciilor repede crescătoare, intensifica­rea tăierilor de îngrijire în arboretele tinere, culturile specializate şi creş­terea gradului de intensificare a gospodăriei silvice. Din studiile elaborate rezultă că suprafaţa ocupată de răşinoase poate fi extinsă de la 1 650 mii ha (27% din fondul forestier) la 2 800 mii ha (4;7%). In. exploatarea pădurilor se va acţiona pe seama creşterii gradului de utilizare industrială a produselor, sporirea ponderii sortimentelor supe­rioare, reducerea pierderilor tehnologice şi perfecţionarea tehnologiei de lucru, astfel ca întreaga biomasă existentă să poată fi antrenată în cir­cuitul industrial. Ponderea sortimentelor industrializabile de răşinoase va creşte în 30 ani de la 79% la 90%, iar a foioaselor industriabile de la 69% la 85% clin masa lemnoasă ce :se va exploata. Ponderea lemnului de mici dimen­siuni industrializat va creşte la 15,4% din masa lemnoasă. Valorificarea resurselor secundare (deşeuri, crăci) se va face sub formă de tocătură, permiţînd ca volumul acestora să crească de la 2 055 la 3 200 mii m3 de­şeuri în consumul industrial. Indicii de mecanizare la colectare vor creşte în 15 ani de la 83,3% la 93,4%, iar la încărcat de la 86,1% Ia 98%. La baza tehnologiei de lucru va sta organizarea pe scară largă a cen­trelor de preindustrializare prin înfiinţarea a peste 100 centre care vor permite creşterea ponderii de prelucrare centralizată de la 21% la 75%, facilitînd extinderea tehnologiei de exploatare a arborilor cu coroană, trunchiuri lungi sau catarge; valorificarea complexă a materiei prime, inclusiv toaletarea acesteia, utilizarea lemnului de mici dimensiuni, a crăcilor, deşeurilor şi coajei, iar livrarea materialelur se va putea face cu un grad avansat de finisare.

Mecanizarea manipulărilor şi transporturilor necesită un program vast de acumulări de utilaje şi agregate care lipsesc din dotare, cum şi în mod special extinderea reţelei de drumuri forestiere cu parametri tehnici îm­bunătăţiţi pentru adoptarea soluţiei transporturilor pe autotrenuri de 30 t sarcină utilă. In prelucrarea lemnului se urmăreşte reducerea în continuare a con­sumului specific de materie primă prin raţionalizarea şi redimensionarea

LEMNUL Şl MATERIALELE PE BAZĂ DE LEMN

PLANTELE LEMNOASE

Plantele lemnoase fac parte din grupa mare a vegetalelor superioare (Cormofite), plante vasculare ale căror sisteme conducătoare sînt for­mate din ţesutul lemnos (xilem) pentru conducerea sevei brute şi ţesu­tul liberian (floem) pentru conducerea sevei elaborate.

_ Pentru orientarea generală în mulţimea plantelor lemnoase, pentru înţelegerea grupării caracterelor lor şi pentru precizarea identităţii fie­căreia, este necesar să se ţină seama de clarificarea sistematicii vegetale stabilită pe baza caracterelor morfologice, anatomice şi embriologice. Unităţile sistematice (grupări bazate pe caractere comune, începînd de ia cele mai largi, sînt: încrengătura, clasa, ordinul, familia, genul şi spe- aa sau esenţa lemnoasă, ultima fiind considerată ea unitate biologică jnndamentală. Unităţile sistematice inferioare speciei sînt: subspecia varietatea şi forma. La plantele lemnoase rezultate prin lucrări de ame­liorare arborilor (de ex. plopii repede crescători), unităţile inferioare speciei sînt: cultivatorul■ (prescurtat cv.) şi clona, care reprezintă grupul de arbori descendenţi din acelaşi arbore (cultivat) şi avînd caracteristici superioare dm punct de vedere silvic şi al calităţii lemnului; se înmul­ţesc pe cale sexuată (butaşi), prin aceasta păstrînd în mare măsură ca­racteristicile arborelui din care au derivat.

Plantele lemnoase sînt cuprinse în două încrengături: pteridofite si spe-nnatofite. Dintre pteridofite (criptogame vasculare), clasa ferigilor a fost puternic reprezentată în perioada carboniferă, în prezent însă chiar ferigile arborescente nu constituie o sursă de lemn comercial. iantele lemnoase din epoca actuală fac parte aproape în totalitate „111afea încrengătură a^ spermatofiţelor (plante cu sămînţă), care se împart in două subîncrengături: gimnosperme şi angiosperme. In ţara noastră, ca de altfel în majoritatea ţărilor de pe glob, plantele lemnoase valoroase din punct de vedere forestier şi al utilizării lemnului lor m industrie, în construcţii şi în alte domenii ale economiei, fac parte dintre gimnosperme şi angiosperme dicotiledonate, adică din grupele de raşmoase şi de foioase dicotiledonate.

Plantele lemnoase poartă denumiri ştiinţifice (botanice) formate din doua cuvmte, în limba latină, primul indicînd genul şi al doilea specia, ui mate de numele autorului descrierii şi denumirii plantei, întreg sau Arborii ca si toate celelalte plante lemnoase, sînt constituiţi dmtr-un numi considerabil de celule. In cursul dezvoltării lor se diferentiază print formă şi proprietăţi, spre a corespunde funcţiilor ce au îndeplinit în timpul vieţii arborilor, Ţesuturile alcătuite din celule capabile să se taartma tt^n formative sau meristeme) asigură creşterea longitudinala şi m grosime, atît a tulpinei cît şi a rădăcinii. Ţesuturile definitive sau specializate, alcătuite dm celule diferenţia după funcţia lor, sînt următoarele: ţesuturi fundamentale sau parenchi- muri, ţesuturi conducătoare, ţesuturi mecanice sau de susţinere, ţesuturi secreto’are şi ţesuturi de apărare sau de protecţie.

DEFECTELE LEMNULUI

Se consideră defecte abaterile sau anomaliile de la creşterea jjonmda a lemnului, care îi micşorează valoarea de întrebuinţare a acestuia sau îl fac inapt pentru anumite utilizări. Lemnul fiind un produs al unui organism viu — arborele — defemee lui sînt foarte variate, datorită caracteristicilor speciei, condiţiilor cie creştere si accidentelor ce survin în viaţa arborelui. Se consideră fără defecte, lemnul cu creştere dr.eaptă cu ^rele de­puse paralel cu axa trunchiului, fără noduri, crăpături, putiegai sau gauri de insecte.                                                                           .

In tabelul 5.1 se arată sinoptic gruparea defectelor şi cauzelor care le provoacă, descriindu-se sumar defectele mai importante prin frecvenţa şi influenţa lor asupra produselor ce se obţin. Dintre defectele lemnului, o atenţie deosebită trebuie acordata celor care progresează în cazul în care nu se iau măsuri la tnnp, cum sm e fectele provocate de ciuperci, bacterii, insecte xilofage (putregaiuri, ras coaceri, coloraţii anormale, găuri etc.).

COMPOZIŢIA CHIMICA A LEMNULUI

Elementele anatomice ale demnului (pereţii celulari ai fibrelor, pa- renchimului etc.) sînt formate din substanţe chimice complexe, celuloza, ZmitSulok «W»S, care sînt alcătuite din armatoarele elemente carbon, oxigen, hidrogen, azot. (C6HI0Os)n. în lemn se găseşte în proporţie de 39—63o/0, fiind în cantitate mai mare în lemnul de răşinoase. Ea nu se dizolvă în apă, alcool sau sol­venţi organici. Celuloza reprezintă o materie primă de bază în industria Mrtiei, a mătăsii artificiale, a nitrocelulozei etc. Din lemn, celuloza se obţine prin două procedee de bază: procedeul sulfat şi procedeul sulfit Hemicelulozele au compoziţia apropiată de cea a celulozei, fiind tot din grupa polizaharidelor, însă au o stabilitate chimică mai redusă ca ce­luloza. Ele sînt de două genuri: pentozane (15—27»/0 în lemnul de foioase) şi hexozane (16-—22% în lemnul de răşinoase). Lignina este o substanţă organică cu structură complexă, însă se des­compune uşor sub acţiunea leşiilor sau oxidanţilor, ceea ce permite ob­ţinerea celulozei din lemn. Lemnul conţine 18—40% lignină din care se pot obţine diferiţi pro­duşi chimici pentru industrie. Răşinile sînt un amestec de rezine şi esenţe. Ele se găsesc în lemn (în canale rezinifere sau celule de parenchim) precum şi în coajă. Există mai multe feluri de răşini, cea mai răspîndită la arborii din ţara noastră fiind cea formată din colofoniu şi esenţă ele terebentină. Lemnul de răşinoase are între 0,8 şi 12o/0 răşină.   Substanţele tanante se găsesc nu numai în lemnul şi coaja unor ar­ţari (pînă la 12%) dar, uneori, şi în frunze (pînă la 25%). Ele au gust astringent şi au proprietatea de a precipita albumina, folosindu-se la tăbăcirea pieilor.

Stejarul conţine substanţe tanante în lemn şi coajă, iar molidul şi salcia în coajă.  Uleiurile eterice se extrag pentru scopuri medicinale cum este cazul uleiului de brad obţinut din cetine şi conuri de brad sau a uleiului de camfor obţinut din lemnul unei specii exotice. Materiile colorante se găsesc în pereţii celulari ai lemnului, coajei, frunzelor, fructelor, ca substanţe ele încrustare. Ele se folosesc din ve­chime la vopsirea firelor şi ţesăturilor. Speciile din ţara noastră care conţin substanţe colorante sînt: alunul, mesteacănul, arţarul, frasinul si altele.

5.4. PROPRIETĂŢILE FIZICE ALE LEMNULUI

Principalele proprietăţi ale lemnului sînt ¥ densitatea aparentă, con­tragerea şi umflarea, proprietăţi termice, acustice şi electrice. Densitatea aparentă reprezintă raportul dintre masă şi volumul apa­rent al lemnului, se notează cu p (ro) şi se calculează cu relaţia: Intrucît densitatea aparentă este influenţată de umiditatea pe care o are lemnul în momentul determinării masei şi volumului, se ţine seamă şi umiditatea U. Spre exemplu tru plută, 39 250 pentru fier, 1 750 pentru stejar (perpendicular pe fibre) şi 956 pentru brad (perpendicular pe fibre). Rezistenţa lemnului la radiaţia acustică este dependentă de densitatea aparentă a lemnului, modulul său de elasticitate şi conductibilitate acustică. Un lemn cu bune calităţi de rezonanţă are o rezistenţă mare la radia­ţia acustică. (Proprietăţile electrice ale lemnului se referă la rezistenţa acestuia la trecerea curentului electric — rezistenţa ohmică — respectiv la rezistenţa la tensiunea electrică — rigiditatea dielectrică.gk Rezistenţa ohmică arată proprietatea lemnului de a se opune trecerii curentului electrictuEa se defineşte prin valoarea rezistenţei specifice vo- lumice, exprimată1 în ohmi X milimetri pătraţi pe metru Rezistenţa ohmică depinde de umiditatea, temperatura, direcţia fibre­lor şi specia lemnulurjrEa este mai mare la lemnul uscat decît la cel umed şi în direcţia transversală mai mare decît în direcţia longitudinală. Rigiditatea dielectrică este însuşirea lemnului de a rezista tensiunii electrice şi se măsoară în volţi pe unitatea de lungime (m sau em)ţşEa depinde de direcţia fibrelor (mai mare în direcţie transversală decît para­lelă cu ele) şi de umiditate şi temperatură](scade odată cu creşterea lor). Lemnul, fiind un material dielectric şi aflîndu-se în cîmp electric de înaltă tensiune, se încălzeşte în masă şi uşurează circulaţia apei dinăuntru în afară, useîndu-se.

PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE LEMNULUI

Proprietăţile mecanice ale lemnului reprezintă însuşirile acestuia de a o^une rezistenţă la acţiunea unor forţe exterioare. Sub acţiunea forţelor exterioare se produc modificări ale dimensiunilor, denumite deformaţii. Deformaţiile ce nu dispar după înlăturarea forţelor ce le-au produs se numesc deformaţii plastice, iar cele care dispar deformaţii elastice’&■

Aplicarea forţelor exterioare se poate face uniform şi lent — sarcini statice —• sau brusc, cu schimbarea mărimii şi direcţiei lor, cu sau fără şocuri — sarcini dinamice. Pe această împărţire a sarcinilor se face şi cla­sificarea solicitărilor la care se determină rezistenţa lemnului, aşa cum se arată în tabelul 5.10.Scopul încercărilor mecanice ale lemnului este determinarea sarcini­lor maxime la care poate rezista acesta şi stabilirea utilizărilor la care urmează a fi folosit. Elasticitatea lemnului. Elasticitatea lemnului exprimă proprietatea de a se deforma sub acţiunea unei forţe exterioare şi de a-şi reveni la forma şi volumul iniţial după îndepărtarea sarcinii? Cînd sarcinile depăşesc li­mita de proporţionalitate, lemnul (ca orice corp), deşi are proprietăţi elas­tice, rămîne cu deformaţii ce nu dispar după încetarea acţiunii forţei exte­rioare (remanente).Elasticitatea lemnului se exprimă prin modulul de elasticitate notat cu E, care se calculează astfel: Încercarea lemnului la solicitări statice urmăreşte comportare aces­tuia la compresiune, întindere, încovoiere etc. Rezistenţa lemnului la compresiune se notează cu ac şi se calculează cu relaţia: ac= — [kgf/cm2] sau [daN/cm2] în care P este sarcina de rupere, iar A — suprafaţa secţiunii. Sarcina poate acţiona paralel sau perpendicular pe fibre. Rezistenţa la compresiune este influenţată de greutatea specifică, de structura, de umiditatea, de temperatura şi de defectele lemnului, fiind diferită de la o specie la alta. Rezistenţa la compresiune a unor specii de lemn

Valori medii ale rezistenţelor la compresiune se dau în tabelul 5.12, pentru principalele specii din ţara noastră. Din tabel se observă că rezis­tenţa perpendicular pe fibre este mai scăzută decît paralel cu aceasta, şi anume, din calcul rezultă:

—    la răşinoase cu 9—17% mai redusă;

—    la foioase cu 15—35% mai redusă.

Rezistenţa lemnului creşte proporţional cu densitatea aparentă şi creşte şi în funcţie de procentul de lemn tîrziu, scade însă simţitor pe măsura măririi umidităţii.Lemnul absolut uscat are rezistenţa cea mai mare, după care aceasta scade odată cu creşterea umidităţii (apă legată) pînă la 30% (punctul de saturaţie al fibrei), după care rezistenţa nu mai variază oricîtă apă ar pătrunde în lemn (apă liberă). Rezistenţa lemnului absolut uscat este de circa 3 ori mai mare decît cea a lemnului cu umiditate la punctul de saturaţie al fibrei. Dacă se cunoaşte rezistenţa la umiditatea Ui se poate calcula rezistenţa la o altă umiditate U2, cu relaţia:

gu2 = aUl[l+C(U1—U2)] [kgf/cm2] sau [daN/cm2]

în care: aceste rezistenţa la umiditatea cunoscută Ux; or, — rezistenţa căutată la umiditatea U2;

C — coeficientul de corecţie al rezistenţei pentru 1% dife­renţă de umiditate (în practică se ia o valoare de 0,05 pentru toate speciile).

4-Duritatea lemnului exprimă proprietatea de a rezista la pătrunderea în interiorul său a unui alt corp. Ea creşte odată cu creşterea densităţii aparente şi scade odată cu creşterea umidităţi.Duritatea se determină prin mai multe procedee, cele mai uzuale fiind: procedeul Ianka (prescris şi de STAS) şi procedeul Brinell. P i o c e d eul Ianka foloseşte o bilă de oţel cu diametrul de 11,248 mm care se apasă în lemn pe o porţiune egală cu raza bilei, supra­faţa urmei produsă în lemn fiind de 1 cm2. Forţa citită pe aparatul de încercare este duritatea materialului în kilograme pe centimetru pătrat. Procedeul Brinell foloseşte o bilă cu diametrul de 10 mm care se apasă în lemn cu o forţă de 50 sau 100 kg, măsurîndu-se diametrul ur­mei lăsate în lemn, duritatea calculîndu-se cu relaţia: La speciile din ţara noastră, duritatea pe secţiunea transversală este de două ori mai mare decît pe secţiunea longitudinală, factor necesar de avut în vedere la stabilirea direcţiei de prelucrare cu scule tăietoare. ‘ Încercarea lemnului la solicitări dinamice. Aceste încercări urmăresc să determine comportarea şi rezistenţa lemnului în condiţii cît mai apro­piate de cele în care se va folosi în mod practic, cîncl sarcinile şi forţele ce acţionează intervin uneori brusc, cu schimbarea mărimii lor sau a direcţiei.

Rezistenţa lemnului la încovoiere prin şoc (prin lovire) se deosebeşte de cea la încovoiere statică, întrucît forţa se aplică brusc, printr-o izbi­tură. Prin încercările care se fac se determină: rezilienţa şi rezistenţa materialului.

Indicele de rezilienţă, notat cu K, se calculează cu relaţia: K= — [kgf/cm2] sau [daN-m/cm2] bD în care: A este lucrul mecanic necesar ruperii piesei încercate; b şi h — baza, respectiv înălţimea secţiunii transversale a piesei.

Lucrul mecanic pentru ruperea epruvetei se citeşte pe cadranul apa­ratului de încercat (ciocan-pendul).După comportarea la încercare lemnul poate fi: rezistent şi Determinarea rezistenţei la încovoiere prin lovire se face indirect şi anume se stabileşte (prin’ încercare) forţa P care produce ruperea epru­vetei, iar valoarea ei se introduce în relaţia încovoierii statice. Stabilirea rezistenţei lemnului la încovoiere prin şoc este importantă pentru folosirea lemnului la utilizări speciale ca: avioane, autovehicule, poduri etc. în caz de nevoie se fac încercări ale lemnului la compresiune şi întin­dere dinamică. Duritatea dinamică (prin lovire) se determină prin efectul căderii unei bile de oţel cu diametrul de 25,4 mm de la o înălţime de 500 mm, măsu- rîndu-se diametrul urmei lăsate pe piesa de lemn.

Pentru calcul se foloseşte relaţia: Hd= — [gfm/mm2] sau [N-m/mm2] CO în care: Hd este duritatea dinamică;

G — greutatea bilei;

h — înălţimea de cădere;

io    — suprafaţa urmei lăsată pe lemn.

Rezistenţa la oboseală este efectul maxim pe care îl suportă materia­lul lemnos, fără a se rupe, fiind supus la un număr mare de sarcini varia­bile (solicitări repetate alternativ al căror sens se schimbă periodic). Oboseala lemnului, o<f, se încearcă la răsucire repetată, încovoiere re­petată, mişcări oscilatorii (vibraţii). Încercările tehnologice ale lemnului. încercările tehnologice ale lem­nului se fac pentru a stabili rezistenţa în timp, la prelucrarea şi la utili­zarea materiei prime din lemn folosită în industrie, construcţii etc. Uzura lemnului este rezultatul acţiunii de frecare dintre suprafaţa acestuia şi corpurile cu care vine în contact. Uzura este de natură mecanică, lemnul nesuferind modificări ale con­stituţiei chimice. Ea se măsoară prin diferenţa dimensională sau de greu­tate a piesei înainte şi după încercare, efectuîndu-se, de regulă, şi compa­raţia cu uzura unei alte specii considerată etalon.

Încercarea rezistenţei la uzură se face după trei metode mai cunoscute:

—  prin suflarea cu presiune a nisipului, care provoacă pe suprafaţa lemnului denivelări prin smulgerea şi măcinarea fibrelor (în special pe zonele de lemn timpuriu);

— prin frecarea lemnului cu un disc rotitor cu material abraziv;

— prin frecarea lemnului cu o bandă abrazivă ce se mişcă pe orizon­tală, montată pe un dispozitiv în cadrul unei maşini ce execută şi mişcări pe verticală, lovind epruveta care execută mişcări alternative pe ori­zontală.

Ultima încercare este un procedeu mai nou care urmăreşte să imite mersul omului, deci uzura care apare pe duşumele, praguri etc. încercarea la curbare este foarte utilă pentru a stabili proprietăţile lemnului folosit la fabricarea mobilierului curbat, schiurilor, săniilor, bu­toaielor etc. Curbarea se poate face la rece sau la cald cu tratare prealabilă prin încălzire şi aburire. Încercările se fac prin curbarea pieselor de lemn în jurul unor semi­cercuri de diametre din ce în ce mai mici (se începe cu diametrul de 500 mm şi se trece la diametre mai reduse din 50 în 50 mm).Raza ultimului semicerc, la care apar crăpături de rupere, caracteri­zează proprietăţile pentru curbare ale lemnului încercat. Dintre speciile ţării noastre se folosesc pentru curbare: fagul, frasinul, stejarul, speciile de răşinoase comportîndu-se mai slab. încercarea la smulgere a cuielor şi şuruburilor urmăreşte să stabilească rezistenţa îmbinărilor de acest fel folosite în construcţii din lemn şi la fabricarea mobilierului şi altor obiecte din lemn.

Rezistenţa asamblărilor de acest fel depinde de frecarea dintre cui şi lemn.

Forţa de frecare este determinată de: specia lemnoasă, duritatea lem­nului, elasticitatea, umiditatea şi temperatura lui, precum şi de poziţia cuiului faţă de direcţia fibrelor şi de inelele anuale. Forţa de reţinere a cuielor este determinată de mărimea suprafeţei de contact şi de asperi­tatea suprafeţei cuielor.

La încercarea rezistenţei îmbinării lemnului prin cuie, se determină:

— rezistenţa la batere a cuielor (energia dinamică absorbită), în kgfm;

—- forţa de smulgere, în kgf.

Din încercările efectuate a rezultat că forţa de smulgere este mai mare în cazul lemnelor cu greutate specifică mai mare şi în cazul cuielor bă­tute perpendicular pe fibre şi mai mică în cazul cînd umiditatea şi tempe­ratura lemnului cresc şi cînd cuiele sînt bătute paralel cu fibrele. Durabilitatea lemnului în diferite medii este urmărită pentru a stabili trăinicia lemnului, respectiv proprietatea lui de a-şi păstra însuşirile fi- zico-mecanice normale. Durabilitatea exprimă rezistenţa pe care lemnul o opune la acţiunea de distrugere a^ bacteriilor, a ciupercilor şi a insectelor. Condiţiile de me­diu şi specia sînt factorii care influenţează durabilitatea lemnului.

Sub apă durabiliaatea lemnului este cea mai mare, iar în contact cu solul, cea mai mică. în tabelul 5.17 se dau valori minime şi maxime ale durabilităţii (expri­mate în ani) pentru diferite specii şi diferite condiţii de utilizare a lem­nului, comparativ cu traversele. Dudurabilităţii poate fi făcută pe trei căi mai cunoscute, sta^ bilindu-se pierderea în greutate: prin ţinerea probei de lemn în mediul în care va fi folosit; ţinerea probei de lemn în mediu cu cultura de ciuperci, în prezenţa unor probe de lemn cu durabilităţi minime sau maxime cunos­cute, pentru comparaţie; prin ţinerea probei de lemn în mediu creat artificial asemănător celui natural, cu ajutorul unor instalaţii speciale.

   MATERIALE DIN LEMN MASIV

Lemn brut rotund şi despicat pentru industrializare. Lemnul brut ro­tund pentru industrializare se sortează în mai multe clase de calitate după utilizări, dimensiuni (prevăzute în standarde) si defecte Lemn brut, rotund, de răşinoase (STAS 1294/85)’. Se sortează în două clase ^ de calitate şi clasa selecţionată, cu trei subclase: rezonantă supe­rioara RS, rezonanţă inferioară RI şi claviatură CV — pentru butuci si buşteni şi clasa normală C —- pentru cherestea si alte produse Lemn brut, rotund, de fag (STAS 2024-85). Se sortează în’trei clase de calitate: Fe — pentru furnire estetice obţinute prin tăiere plană, Ft — pentru furnire tehnice realizate prin derulare si C — pentru cherestea şi alte produse obţinute prin debitare. Lemn brut, rotund, de stejar (STAS 1039-86). Se sortează în două clase de calitate: Fe — pentru furnire estetice obţinute prin tăiere plană Ş1 ^ pentru cherestea şi alte produse realizate prin debitare.

Lemn brut de tei (STAS 3302-68). Se sortează în cinci clase de cali- tatle; ** ~ Pentru prelucrare în furnire, K — pentru industria chibritu­rilor, Crt ■ ■ rotund pentru fabricarea creioanelor, Cr2 — despicat pen­tru fabricarea creioanelor şi C — pentru cherestea si alte produse obţi­nute prm debitare.Lemn brut, rotund, de cireş, păr, frasin şi paltin (STAS 3302-85). Se sortează în două clase de calitate: Fe — pentru furnire estetice obţinute prin tăiere plană şi C —- pentru cherestea şi alte produse realizate prin debitare. Lemn brut, rotund, de carpen, mesteacăn, ulm, arţar şi jugastru (STAS 3781-86). Se sortează în patru clase de calitate: F — pentru furnire rea­lizate prin tăiere plană şi derulare; K — pentru chibrituri; Cş — pentru calapoade; C — pentru cherestea şi alte produse. Lemn brut, rotund, de anin, plop şi salcie (STAS 3302-86). Se sor­tează în trei clase de calitate: Fe — pentru furnire, K — pentru chibri­turi şi C — pentru cherestea.                        ’

Lemn brut, rotund, de nuc (STAS 5716-74). Se sortează în două clase de calitate: Fe — pentru furnire estetice obţinute prin tăiere plană sau derulare excentrică, cu două subclase (A şi B) şi C —■ pentru cherestea. Lemn brut pentru plăci din aşchii de lemn şi plăci din fibre de lemn (STAS 7149-88). Acest material se compune! (conform STAS 7149/1-86) din resturi de la exploatările forestiere (crăci, fusuri subţiri, vîrfuri, lemn rotund şi lobde), precum şi din rămăşiţe de la prelucrarea mecanică a lemnului (capete de buşteni, resturi de fabricaţie si role de la derulare). Dimensiunile acestora sînt redate în STAS 7149-86.’

_ Lemnul provenit din crăci, fusuri subţiri şi vîrfuri se prezintă legat în snopi, avînd diametrul la mijloc de 0,25—0,30 m şi lungimea totală de 0,5—1 m, iar rămăşiţele de la prelucrarea lemnului se livrează în pa­chete,^ în aceleaşi condiţii ca şi snopii. Lemnul rotund şi lobdele se li­vrează în steri, iar celelalte sortimente în tone. Materialul este de o singură clasă de calitate, precizată prin standard. Lemnul brut pentru plăci din aşchii de lemn (STAS 7149/2-86) se ob­ţine din specii de foioase tari (arţar, carpen, fag, frasin, jugastru, mestea­căn, paltin de cîmp, paltin de munte şi ulm) şi de foioase moi (anin, plop, salcie şi tei). Lemnul brut pentru plăci din fibre de lemn (STAS 7149-86) se obţine din specii foioase tari (arţar, carpen, cer, fag, frasin, gorun, gîr- niţă, jugastru, mesteacăn, paltin de cîmp, paltin de munte şi stejar), specii foioase moi (anin, plop şi salcie) şi din specia răsinoase (brad, molid si ■pin).

Lemn masiv densificat. Lemnul masiv densificat se obţine prin presa­rea laterală (perpendiculară pe fibre), la cald, a riglelor de carpen sau de fag, într-o singură direcţie sau în două direcţii, fără sau cu prealabilă impregnare cu substanţe plastifiante sau cu răşini sintetice. Presiunea şi temperatura se reglează în funcţie de densitatea finală a lemnului şi de substanţele cu care se impregnează. Riglele din lemn masiv densificat, utilizate îndeosebi la fabricarea suveicilor, se produc pe bază de prescrip­ţii speciale. Lemn de fag stabilizat. Lemnul de fag stabilizat (LSUS) se obţine: prin impregnarea cu monomeri, urmată de polimerizare termochimică. Se li­vrează sub formă de rigle, piese semifabricate sau piese prelucrate la forma şi dimensiunile cerute. Dimensiunile maxime ale produsului sînt:

2 000 mm în lungime, 450 mm în lăţime şi 200 mm în grosime. Se produc într-o singură clasă de calitate.  Lemnul de fag stabilizat se poate utiliza în industria electrotehnică, în industria uşoară, în industria metalurgică, în construcţii navale si aero­nautice etc.

Cherestea. în funcţie de grupa speciilor se deosebesc:

Cheresteaua de răşinoase (STAS 942-86) şi (1949-86). Se prezintă sub forma de scînduri, dulapi, şipci, rigle, grinzi şi lăturoaie, tivite sau neti­vite. Scîndurile, dulapii, riglele şi şipcile se împart în: scurte de la 1 la 2,75 m, lungi de la 3 la 6 m, iar lăturoaiele lungi de la 1 m în sus. Scîn- durile şi dulapii cu lăţimea pînă la 15 cm inclusiv se consideră piese înguste, iar cele cu lăţimi de peste 15 cm, piese late. Scîndurile au gro­simea de 12, 18 şi 24 mm, cu abateri limită de +1 mm. Dulapii au gro­simea de 28; 38; 48; 58; 68 şi 75 mm, cu abateri-limită de +1,5 mm pînă la 58 mm grosime şi de +2 mm de la 58 mm în sus. Lăţimea scîndurilor şi dulapilor este de 6—15 cm (înguste), cu abateri-limită de ±3 mm şi cu trepte de lăţimi din cm în cm, iar lungimile de 1—2,75 m (scurte), cu trepte din, 25 în 25 cm şi de 3—6 m (lungi), cu trepte din 50 în 50 cm, cu abatere limită de 4-4 sau —2 cm. Dimensiunile şipcilor, riglelor, grinzi­lor şi lăturoaielor sînt cuprinse în standard.

Dimensiunile nominale ale sortimentelor de cherestea de răşinoase corespund umidităţii lemnului de 20°/q, pentru alte umidităţi urmînd a fi calculate conform STAS 6455-71. Cheresteaua de răşinoase se clasifică în clase de calitate, în funcţie de defectele pe care le prezintă în întregul lor, dar şi după însuşirile păr­ţilor care s-ar obţine prin secţionare. Scîndurile şi dulapii au lungimi de 3—6 m şi se sortează în patru clase de calitate: A, B, C şi D, iar cele cu lungimi sub 3 m, in două clase de calitate; clasa Su corenpunzînd cel puţin condiţiilor clasei B şi clasa Su, corespunzînd cel puţin condiţiilor clasei D. Grinzile, riglele şi lăturoaiele se sortează într-o singură clasă de calitate.

Cheresteaua de foioase (STAS 8689-86, 1928-73; 1961-80; 3363-86; 3575-86 şi 6709-86). Se fabrică în următoarele sortimente, diferenţiate după specii: 1) cheresteaua de fag (STAS 1961-80); cheresteaua de stejar (STAS 1928-73) şi cheresteaua de cireş, frasin, paltin, păr şi ulm (STAS 3362) în: scînduri, dulapi, şipci, rigle, margini şi lăturoaie; 2) cheresteaua de anin, plop, salcie şi tei (STAS 3675-86) şi cheresteaua de arţar, carpen, jugastru, mesteacăn şi salcîm (STAS 6709-86) în: scînduri, dulapi, mar­gini şi lăturoaie.

Dimensiunile detaliate pentru fiecare sortiment sînt cuprinse în stan­dardele în vigoare. In funcţie de defectele pe care le prezintă, cheresteaua de foioase se sortează în clase de calitate diferite, după specii, astfel:

-— cheresteaua de fag (aburită şi neaburită, cu excepţia marginilor şi lăturoaielor, care se livrează neaburite): scîndurile şi dulapii în trei clase (A, B şi C), şipcile şi riglele în două clase (A şi B), iar marginile şi lătu­roaiele într-o singură clasă;

•—■ cheresteaua de stejar: scîndurile, dulapii şi riglele în trei clase (A, B şi C), şipcile în două clase (A şi B), grinzile, marginile şi lăturoa­iele, în cîte o clasă;

—■ cheresteaua de cireş, frasin, paltin, păr şi ulm şi cheresteaua de anin, plop, salcie şi tei: scîndurile şi dulapii în trei clase de calitate (A,

B şi C), iar şipcile, riglele, marginile şi lăturoaiele într-o singură clasă de calitate; cheresteaua de arţar, carpen, jugastru, mesteacăn si salcîm: seîn- dunle şi dulapii în două clase de calitate (A şi B), iar marginile si lătu- roaiele într-o singură clasă.

Dimensiunile nominale ale sortimentelor de cherestea de foioase sînt date de STAS 8689-86.

MATERlALE PE BAZĂ DE LEMN

Furnire. Se deosebesc mai multe tipuri de furnire, in funcţie de des­tinaţie.   Furnire tehnice (STAS 9406-84). Sînt foi subţiri din lemn de foioase şi răşinoase,^ obţinute prin derulare centrică, fiind destinate pentru fabri­carea placajelor, panelelor, lemnului stratificat, produselor mulate p>tc Clasele de calitate sînt A, B, C şi D.                                                        ‘

Dimensiunile măsurate la umiditatea de livrare de 10%+2% sînt grosimi (mm): 0,5; 0,8; 1,1; 1,5; 2,1; 3,1; lăţimi (mm): de la 100 la 1000 m sus, din 50 în 50; 1 300; 1 330; 1 610; 1 910; 2 080; 2 520. furnire estetice-din specii lemnoase indigenetfŞTAS 1122-80). Se ob­ţin din specii lemnoase indigene de foioase şi răşinoase, prin tăierea plană sau prin derulare excentrică şi se folosesc pentru acoperirea supra­feţelor exterioare şi interioare ale mobilei, uşilor, si altor produse cum şi ca straturi intermediare.DuPă modul de debitare se deosebesc: furnire tangenţiale, semiradiale şx radiale. Clasele de calitate sînt: I, II si III. Furnire^ estetice din specii exoticei (STAS 10248-80). Se obţin prin tă- ^ derularea excentrică a lemnului din specii exotice şi sînt clasificate în trei grupe: grupa A — specii exotice roşii, cu subgrupe ma- hon şi păr african; grupa B — specii exotice înlocuitoare de nuc; grupa C — diverse alte specii exotice. După  modul de debitare şi clasele de calitate, categoriile de furnire exotice sînt aceleaşi ea la furnirele estetice din specii lemnoase indigene. Dimensiunile pentru fiecare clasă sînt prevăzute în standard. Lamelin (MILMC-NTB-1286-74). Furnirile estetice „lamelin“ se obţin prin tăierea plană a prismelor constituite din furnire estetice normale sau subdimensionate, încleiate. Se utilizează pentru acoperirea fetelor exterioare ale mobilei, uşilor, lambriurilor etc. După modul de debitare şi aspect se deosebesc: furnire cu textură ra­diata şi furnire cu textură tangenţială  în funcţie de destinaţie, placajele pot fi de interior sau de exterior. Placaje pentru lucrări de interior.\Placajele din furnire tehnice de fo­ioase sau răşinoase sînt destinate a fi folosite în spaţii închise, cu condiţii normale de umiditate şi temperatură (tip de încleiere 120 conform STAS 8518-70).

Dimensiunile nominale sînt aceleaşi ca la placajul de fag pentru lu­crări de interior şi sînt date în standard.

Placaj de răşinoase (STAS 9714-30). Placajul de răşinoase pentru lu­crări de interior se produce în trei clase de calitate (1, II şi III) şi în gro­simile următoare (în mm): 4,0; 5,0 (din trei straturi); 8,0 (din 3 şi 5 stra­turi); 10,0; 12,0 (din 5 şi 7 straturi); 15,0 (din 7 şi 9 straturi). Placaje pentru lucrări de exterior (STAS 7004-86). Sînt placaje din furnire tehnice de fag sau alte specii lemnoase, destinate pentru lucrări de exterior în construcţii şi fin special pentru cofraje (conform STAS 8518-86). Se produc în două tipuri: tip A, placaj avînd feţele protejate cu răşină fenolică; tip B, placaj avînd feţele acoperite cu alte pelicule de protecţie (hîrtie, fibre de sticlă etc.). Clasele de calitate sînt I şi II. Dimensiunile nominale pentru grosimi sint (în mm): 8,0 (din 5 straturi); 12,0 (din 5 şi 7 straturi); 15,0 (din 7 şi 9 straturi).  Placaj pentru vagoane de marfă acoperite (STAS 8841-80). Placajele din furnire tehnice de fag sau alte specii lemnoase, cu încleiere tip I.10Q, sînt destinate pentru executarea pereţilor la vagoanele’ de marfă aco­perite. Clasele de calitate sînt 1 şi II, cu grosimi nominale de 15 mm/9 stra­turi şi 25 xnm/15 straturi.

Lemn stratificat. Lemnul stratificat se obţine prin încleierea şi pre­sarea la cald a furnirelor tehnice de fag.f(pupă gradul de presare, se deo­sebesc două categorii şi anume: 1) lemn stratificat nedensificat (LSN); 2) lemn stratificat densificat (LSD). în funcţie de modul de aşezare a furnirelor rezultă următoarele ti­puri constructive: A — cu fibrele straturilor alăturate paralele; B ■ – grupe de straturi cu fibre paralele alternînd cu un strat cu fibrele per­pendiculare pe acestea; C — cu fibrele straturilor alăturate perpendicu­lare; D ■— cu fibrele straturilor alăturate formând unghiuri de 15—45° Lemn stratificat nedensificat (STAS 10031-80). Se produce într-o sin­gură clasă de calitate. Dimensiunile nominale sînt formate (în mm): 1 250X920; 1 000X420; 2 000X420; şi grosimi (în mm): 10 … 40 din mm în mm sate perpendicular pe feţe, avînd înglobate (In cursul fabricaţiei) sub­stanţe de protecţie contra ciupercilor, insectelor xilofage şi a focului. Cla­sele de calitate sînt A, B şi C, iar caracteristicile fizico-mecanice sînt ca şi la PAL de interior cu feţe normale (tabelul 5.20). Plăci de exterior presate perpendicular pe feţe PAL-COM (STAS 10371-86). Acestea sînt plăci din aşchii de lemn încleiate, de obicei, cu răşini fenoiice şi presate perpendicular pe feţe, destinate pentru utilizări exterioare. Se produc în două tipuri: —I 100, cu încleiere rezistentă la fierbere în apă; •—I 100A, cu încleiere rezistentă la fierbere în apă şi la atacul ciupercilor şi insectelor xilofage. Plăci melaminate din aşchii de lemn PAL-M (STAS 10261-85). Se ob­ţin din plăci din aşchii de lemn acoperite pe ambele feţe, prin presare la cald, cu unul sau mai multe filme de răşini sintetice, filmul de suprafaţă fiind, în toate cazurile, din răşină melaminică. în funcţie de structura filmelor de acoperire, se deosebesc trei tipuri de plăci melaminate: — PAL-M, plăci melaminate simplu (FD+PAL+ -1-FD); — PAL—MB, plăci melaminate cu film barieră (FD+FB+PAL+ +FB + FD; — PAL—MS, plăci melaminate speciale (FD+FB-{-FF-\-FB + +PAL+FB+FF+FD).

Stratul decorativ din filme melaminice rezistă la vase fierbinţi, la vapori de apă, la ţigară aprinsă, la pătare cu diferite substanţe, la lu­mină (radiaţii ultraviolete, la fisurare şi la uzură). Plăci emailate din aşchii de lemn PAL-ST (STAS 10805-86). Se pro­duc din plăci din aşchii de lemn înnobilate pe ambele feţe cu masă de şpaclu, grunduri, imprimări, emailuri şi lacuri, destinate pentru mobilier si lucrări de interior. în funcţie de finisajul aplicat, plăcile se produc în următoarele sorti­mente: spacluite pe ambele feţe (S2); emailate pe faţă, şpacluite pe dos (ES); emailate pe ambele feţe’ (E2); texturate pe faţă, şpacluite pe dos (TS); texturate pe faţă, emailate pe dos (TE) şi texturate pe ambele fete (T2).Plăci extrudate din aşchii de lemn —- PAL-Ex (STAS 8658-80). Aces­tea se obţin din aşchii de lemn presate la cald prin extrudere, forţa de presare fiind paralelă cu suprafaţa plăcii, şi placate pe ambele feţe cu furnir tehnic de fag. Plăcile extrudate din aşchii de lemn se folosesc în industria mobilei, caselor prefabricate, foilor de uşi şi în construcţii. Ele se fabrică în două tipuri; plăci pline şi plăci cu goluri.

Clasele de calitate sînt: — A, faţa cu furnire de calitate B şi dosul de calitate C; — B, faţa cu furnir de calitate C şi dosul de calitate D; C, fata si dosul cu furnir de calitate D. Plăcile extrudate pot fi placate şi cuPFL dure (STAS 6986-80), cu placaj de fag (STAS 1246—86) şi cu furnire estetice (STAS 1122-80 şi STAS 10248-80). Plăci aglomerate din puzderie de cînepă — PAP (STAS 12439-86). Acestea sînt plăci tristratificate din puzderie de cînepă, presate perpendi­cular pe feţe şi încleiate cu răşină ureoformaldehidă. Se folosesc la mo­bilă şi pentru construcţii interioare.

Plăci din fibre de lemn (PFL). Se deosebesc mai multe tipuri, în funcţie de duritate, structură, destinaţie etc. Plăci moi (poroase) — STAS 7848-78. Aceste plăci se obţin prin îm- pîslirea fibrelor de lemn, cu sau fără adăugare de lianţi, avînd densitatea cuprinsă între 220 şi 400 kg/m3 şi sînt utilizate ca material termo- şi fonoizolant. Plăcile poroase se produc în următoarele tipuri: plăci moi netratate (PFL-S); plăci moi bitumate (PFL-B); plăci bitumate şi anti- septizate (PFL-BS).  Plăci cu densitate medie (semidure) — PFL-DM sau PAF (plăci aglo­merate din fibre). Acestea sînt plăci din fibre de lemn cu densitatea cu­prinsă între 500 şi 800 kg/m3, fabricate prin procedeul uscat şi destinate pentru mobilă şi utilizări interioare în construcţii. Plăcile semidure pre­zintă în secţiune o structură tristratificată şi se sortează în trei clase de „cilitate: A, B şi C. Plăci dare (STAS 6986-80). Acestea se obţin prin împîslirea şi presa­rea fibrelor de lemn, cu sau fără adăugare de lianţi, avînd densitatea mai mare de 850 km/m3. Plăcile dure se “produc cu o faţă netedă (1-FN), prin procedeul umed, şi cu ambele feţe netede (2 FN), prin procedeul uscat, în următoarele tipuri: plăci standard (PFL-dS), plăci pentru înnobilare (PFL-dl) şi plăci uleiate (PFL-dU). Dimensiunile nominale sînt date în tabelul 5.21, iar caracteristicile fizico-mecanice în tabelul 5.22.

Panouri stratificate din PFL dure (STAS 8561-80). Acestea se obţin prin lipirea de PFL dure, în scopul obţinerii unor grosimi mai mari de 7 mm, destinate pentru diverse utilizări la mobilă, tîmplărie, caroserii, elemente de construcţii etc.

MATERIALELE TEHNOLOGICE PENTRU INDUSTRIA LEMNULUI

Materialele tehnologice pentru industria lemnului, obţinute aproape în exclusivitate din polimeri sintetici, sînt folosite pentru asamblarea   lemnului, pentru lăcuire şi vopsire, pentru tapiţerie, ornamentare şi în ultimul timp, din ce în ce mai mult, pentru înlocuirea unor elemente com­ponente în fabricarea produselor finite din lemn.

Dezvoltarea industriei de polimeri sintetici a permis fabricarea unei game largi de materiale tehnologice, care asigură cerinţele industriei de prelucrare a lemnului. Dezvoltarea şi diversificarea acestora este legată de o intensă muncă de cercetare în domeniul materialelor polimerice aplicate în industria lemnului. Principalele grupe de materiale pe bază de polimeri, realizate şi folo­site în industria de prelucrare a lemnului, sînt: adezivii, materialele pe- liculogene şi înlocuitorii de lemn. în afara materialelor din polimeri, în industria de prelucrare a lem­nului mai sînt folosite şi alte produse chimice, cum sînt cele de protec­ţie împotriva ciupercilor, insectelor şi focului.

  ÎNLOCUITORI Al LEMNULUI MASIV Şl FURNIRELOR

Principalul înlocuitor al lemnului masiv şi al furnirelor din lemn este, în majoritatea cazurilor, format pe bază de materiale din polimeri ca atare sau sub formă de materiale plastice.

In prezent industria de prelucrare a lemnului utilizează materiale plastice pentru înlocuirea lemnului în elemente de rezistenţă, în elemente decorative, la accesorii, la materialele de umplere şi la cele de acoperire. Elemente de rezistenţă din materiale plastice pentru mobilă. Pentru obţinerea de elemente de rezistenţă din materiale plastice pentru mobilă, în România au fost puse la punct şi se află în exploatare industrială două procedee şi anume:

—- injecţia ABS poros;

—• expandarea polistirenului.

Pentru obţinerea elementelor de mobilă cu pereţi mai groşi de 5 mm, se utilizează procedeul de injecţie cu material termoplastic expandat. S-a stabilit tehnologia de obţinere a elementelor de susţinere şi a tăbliilor ornamentale pentru garnituri de mobilă, utilizîndu-se următoarele mate­riale plastice: polistiren standard, polistiren antişoc, ABS tip C (acrilo- nitril—butadien—stiren). Ca materiale auxiliare în obţinerea produsului ABS se folosesc agenţi de expandare şi agenţi de umectare. Faţă de polistirenul standard şi de polistirenul antişoc, produsul ABS are o mai bună rezistenţă la şoc, fiind cel mai indicat pentru realizarea elementelor de mobilă. In privinţa rezistenţei la încovoiere, cele trei materiale prezintă va­lori apropiate între ele, dar inferioare rezistenţei la încovoiere a lemnului. în scopul obţinerii elementelor de susţinere pentru mobilă se utili­zează ABS tip C şi azodicarbonamida ca agent de expandare în proporţie de 0,5%. Se obţine, în acest mod, un material compact la suprafaţă (circa 2—3 mm spre interiorul piesei) şi poros în restul secţiunii. Rezistenţa mecanică a pieselor realizate din acest produs scade cu micşorarea densi­tăţii pentru secţiuni constante. La o grosime dublată a piesei, rezistenţa creşte de 4 ori la piesele obţinute prin expandare, în comparaţie cu ceie realizate prin injecţia de piese compacte.

Rezistenţa la şoc scade cu micşorarea densităţii. Proprietăţile acustice ale ABS-ului expandat sînt asemănătoare cu cele ale lemnului. De aceea, se recomandă utilizarea produsului ABS pentru fabricarea carcaselor de radio şi televizor. Piesele din ABS prezintă rezistenţă la agenţii chimici, la şocul termic, cît şi faţă de umiditate. Piesele din ABS poros prezintă o duritate Brinell mult mai ridicată decît speciile dure de lemn. Lipirea pieselor din material plastic expandat (ABS tip C, polistiren) se face în bune condiţii cu adezivii de contact (adezivii din polistiren în toluen, adezivii epoxi etc.).Colorarea pieselor de mobilă din ABS poros se poate face cu coloranţi solubili în solvenţi organici şi cu coloranţi solubili în grăsimi. Piesele colorate se pot lăcui cu lacuri nitrocelulozice şi carbamidice. Principalele elemente de rezistenţă produse în prezent sînt picioarele de susţinere pentru mobila stil şi pentru mobila modernă.

Polistirenul gazeificat cu butan sau pentan se foloseşte pentru obţi­nerea prin expandare la cald a elementelor de rezistenţă (cochilii) pentru mobila de şezut.

Perlele de polistiren gazeificate sînt preexpandate cu ajutorul căldurii umede, iar după o scurtă perioadă de maturare sînt expandate în forme la cald, obţinîndu-se în special cadre pentru fotolii şi canapele. Acestea sînt apoi tapiţate cu materiale elastice şi stofe decorative. Elemente decorative din materiale plastice pentru mobilă. în România elementele decorative pentru mobilă se obţin în prezent prin procedee de injecţie, de turnare şi de extrudere. . Prin injecţie se realizează, în general, elemente florale de dimensiuni variabile pentru aplicare pe suprafaţa panourilor de mobilă. în acest scop se foloseşte acetobutirâtul de celuloză, polistirenul şi ABS. Se injectează materialul plastic ca atare, iar în cazul folosirii ABS, amestecat cu agent de expandare. Elementele obţinute sînt apoi colorate şi aplicate pe supra­faţa panourilor de mobilă prin lipire sau cu ţinte.

O tehnică simplă se foloseşte şi în cazul obţinerii de elemente deco­rative prin turnare. Procedeul constă în turnarea la rece, în matriţe, a unui amestec de răşină poliesterică nesaturată (Nestrapol) cu catalizator de întărire, accelerator, material de umplere şi colorant.Turnarea în matriţe se face după ce, în prealabil, is-a aplicat pe ele un agent demulant, care, în mod obişnuit, este uleiul siliconic. în funcţie de grosimea piesei ornamentale, timpul de întărire, după turnarea în matriţă, este de 5—20 min. Piesele care urmează a fi colorate se imersează într-o baie de colo­rant, la o temperatură de 80—90°C. După colorare, piesele sînt acoperite cu un lac de protecţie.Finisarea piesei ornamentale se face înainte sau după lipirea acesteia pe panoul de mobilă, utilizîndu-se în acest scop lacurile folosite în mod curent pentru finisarea mbile Caracteristicile elementelor obţinute _ sînt prezentate în tabelul 6.19. Tot în categoria elementelor decorative sînt considerate şi baghetele din masă plastică transparentă, cu inserţie de folii metalice. Obţinerea acestor elemente se face prin procedeul extruderii.

Materia primă constă din acetobutirat de celuloza (celliclor) şi de aluminiu, ca inserţie metalica. Principial, profilul ornamental se obţine astfel: acetobutirat ui ae ce­luloză în granule, se introduce prin pîlnia de alimentare a extruderului si este plastifiat, devenind fluid vîscos. Adiacent capului de extrudere se află o bobină, de pe care se derulează banda metalică, şi care este îmbră­cată în masa plastică. Produsul finit format din banda de aluminiu îm­brăcată în exterior într-o peliculă de material plastic, incolor sau colorai, transparent, iese continuu din capul extruderului, inţrînd într-o baie de răcire, după care se taie la dimensiuni sau se înfăşoară în j-ole. Accesorii din materiale plastice pentru mobilă. Accesoriile din mate­riale plastice pentru mobilă se produc prin injecţie şi prin extrudere, mai rar prin procedee de turnare sau vacuumare. Cele mai utilizate materiale plastice pentru obţinerea accesoriilor sînt policlorura de vinii, polistirenul, poliamida şi polietilena.

Pentru multe accesorii se folosesc combinaţii dintre materiale plastice

Cele mai importante accesorii pentru mobilă ce se produc în prezent, în România, sînt: minere, butoane, trăgători, balamale, opritori, elemente de montaj, glisiere, canturi, borduri, sertare, role etc.Elemente de umplere din materiale plastice pentru tapiţerii. Pentru umplere, în afara materialelor tradiţionale în tapiţerie şi ca materiale elastice, care se croiesc din bloc de poliuretan expandat, un loc important îl ocupă formarea de perne elastice prin expandare în formele. Procedeul este folosit şi în fabricile din România, din anul 19/4, in cadrul C.P.L. Arad. Procedeul constă în amestecarea unui poliol cu izo- cianat şi agent de expandare şi din injectarea lui in matriţe închise. Din reacţie rezultă C02, obţinîndu-se astfel un material elastic.

Principalele avantaje ale procedeului sînt:   obţinerea pernelor cu curburi uniforme, ceea ce conferă un contort

• posibilitatea proiectării unor forme cit mai variate de tapiţerie;

— reducerea operaţiilor de croire, încleiere;                          ‘         ’

— eliminarea apariţiei deşeurilor de croire;

— reducerea timpului afectat manoperei.

Materiale de acoperire pentru mobilă. Pentru înlocuirea furnirelor naturale au fost realizate următoarele două materiale:

—    înlocuitori de furnire din materiale plastice;

—    înlocuitori de furnire pe bază de materiale lignocelulozice. înlocuitorii de furnire din materiale plastice sînt folii de PVC plastificate, cu grosimea de 0,1—0,3 mm. Acestea pot fi din unul, două sau trei straturi, astfel: folia dintr-un strat este folia uni, cea din două straturi este purtătoarea unui desen decorativ, iar folia din trei straturi este for­mată din folia-suport, desenul decorativ şi o folie transparentă de pro­tecţie a desenului decorativ. Pentru imitarea cît mai reuşită a lemnului, desenul decorativ este apli­cat prin tipărire, în cel puţin două culori, iar porii lemnului sînt impri­maţi în relief prin şagrenare (preguire).

Suprafaţa foliei este cu luciu sau cu aspect mat.

Foliile — imitaţie de furnir din materiale plastice au următoarele ca­racteristici principale:

—    toleranţa la grosime + 10%;

—    rezistenţa la căldură 120°C;

—    rezistenţa la lumină minimum 7;

—    densitatea specifică 1,32 g/cm3;

rezistenţă la soluţii, la benzină, la terebentină etc. Produsul nu re­zistă la tricloretilenă şi acetat de etil.Pentru adeziunea mai bună a acestora pe suprafava lemnului, care se obţine, de obicei, cu dispersii de copolimeri acrilici, foliile sînt tratate pe spate, la fabricare, cu o soluţie de ABS în ciclohexanonă. Un alt înlocuitor de furnire este fabricat pe bază de materiale ligno­celulozice (hîrtie). Produsul se obţine dintr-o hîrtie specială, absorbantă, cu umplu tor mineral, colorată în masă şi avînd un gramaj de 80—130 g/m2.’ Pe hîrtie se imprimă, prin procedeul tiparului adînc, textura speciei lem­noase a furnirului, care trebuie realizată în două sau mai multe culori. După imprimare, hîrtia este impregnată într-un amestec de răşină ureică şi acrilică^ în scopul preluării unei cantităţi de circa 35 g răşină uscată in masa hîrtiei. Uscarea se face pînă la o umiditate finală de 4—5o/0.Odată cu majorarea proporţiei de răşină acrilică în amestecul pen- Şa lmPţ’e§narej furnirul realizat este mai elastic. în cazul înlocuitorilor de furnire pentru canturile panourilor, procentul de răşină acrilică în amestec poate ajunge pînă la 50%.După impregnare şi uscare, pe furnirul obţinut se imprimă în re­lief porii speciei lemnoase dorite, prin preguire cu valţuri încălzite. Furnirele din hîrtie se produc şi cu suprafaţa lăcuită direct în insta­laţia de fabricaţie.Înlocuitorii de furnire pe bază de hîrtie se folosesc pentru furniruirea panourilor de mobilă pe suprafeţe şi pe canturi şi se finisează prin pro­cedeele folosite în mod curent la prelucrarea furnirelor naturale.

TEHNOLOGIA PROCESELOR DE PRELUCRARE PRIMARĂ A LEMNULUI

TEHNOLOGIA FABRICĂRII CHERESTELEI GENERALITĂŢI

Definiţie, clasificări. Cheresteaua este un produs semifinit din lemn, obţinut din debitarea buştenilor paralel cu axa buşteanului şi care are cel puţin o suprafaţă plană. Cheresteaua constituie materia primă pen­tru fabricarea mobilei, parchetului, binalelor, butoaielor, instrumentelor muzicale şi al altor produse speciale din lemn. Cheresteaua poartă denu­mirea speciei de lemn din care a fost produsă. Din acest pupet de vedere, principalele categorii la noi în ţară sînt:

—   cherestea de răşinoase, obţinută din buşteni de brad, molid, pin, lari ce;

—   cherestea de foioase tari, obţinută din buşteni de fag, stejar, frasin, ulm, carpen, paltin, jugastru, arţar, mesteacăn;

—   cherestea de foioase moi, obţinută din buşteni de plop, anin, tei, salcie.

Terminologie. La o piesă de cherestea se disting următoarele elemente (fig. 7.1,):

—  faţa exterioară, 1 — suprafaţa lată, longitudinală cea mai depăr­tată de axa buşteanului;

— faţa interioară, 2 — suprafaţa lată, longitudinală cea mai apropiată de axa buşteanului;

—- canturile, 3 a şi 3 b — suprafeţe înguste longitudinale, perpendi­culare pe feţe sau care au forma suprafeţei buşteanului;

—   capetele, 4 — suprafeţele de la extremităţile piesei, perpendiculare pe direcţia fibrelor;

—   teşitura, 5 — rest din suprafaţa buşteanului ce apare pe mici por­ţiuni ale cantului şi feţelor;

•— muchiile, 6 — linia de intersecţie a două suprafeţe învecinate;

—   grosimea — distanţa dintre feţele piesei măsurată perpendicular pe feţe;

—   lăţimea •— distanţa dintre canturile piesei măsurată la mijlocul lungimii;

— lungimea — distanţa cea mai scurtă între capetele piesei socotită perpendicular pe axa piesei.

Materia primă. Materia primă destinată fabricării cherestelei este cunoscută sub denumirea de lemn brut rotund pentru industrializare (buşteni), rezultată în exploatările forestiere, din trunchiuri sau crengi cojite sau necojite, secţionate la lungimi corespunzătoare utilizării. Pro­porţia pe specii, a buştenilor destinaţi fabricării cherestelei în ţara noas­tră, se prezintă aproximativ astfel: răşinoase 59%, fag şi stejar’40%, di­verse specii tari şi moi 1%. în funcţie de dimensiuni, condiţii calitative şi modul cum poate fi prelucrat, lemnul brut este clasificat pe sortimente şi destinaţii. Sortimente din lemn rotund de răşinoase. Lemn brut, rotund, de ră­şinoase pentru industrializare şi construcţii STAS 1294-85, care prevede cinci clase ele calitate, dintre care se menţionează:

—- clasa selecţionată, destinată obţinerii cherestelei de rezonanţă pen­tru instrumente muzicale, cu diametrul minim la capătul subţire de 34 cm şi lungimea minimă de 2 m;

—• clasa C, destinată obţinerii cherestelei şi altor produse cu diame­trul minim de 14 cm şi lungimea minimă de 2,50 m.

Lemnul de răşinoase, după doborâre, trebuie să fie curăţat de coajă.

_ Sortimente din lemn rotund şi foioase. Aceste sortimente sînt standar­dizate pe specii sau grupe de specii, întrucît speciile din lemn de foioase sînt mai numeroase şi au caracteristici diferite.

Standardele în vigoare pentru materia primă destinată fabricării che­restelei sînt:

—    lemn rotund de fag pentru industrializare STAS 2024-85;

—    lemn brut de stejar pentru industrializare STAS 1039-86;

—   lemn rotund de cireş, păr, frasin, paltin, tei, arţar şi jugastru, pen­tru industrializare, STAS 5753-77;

—   lemn brut rotund de anin, plop, salcie, mesteacăn, carpen şi sal­câm, pentru industrializare, STAS 3302^86.

Conform acestor standarde, pentru fabricarea cherestelei şi a altor produse, pentru care materia primă nu este reglementată prin alte pre­scripţii, este prevăzută calitatea clasa C, cu menţionarea defectelor şi a dimensiunilor minime admise.

Sortimente obţinute prin debitarea lemnului rotund. Cheresteaua cu­prinde un număr mare de sortimente, dimensiuni, forme şi calităţi, fiind utilizată în cele mai variate domenii. Fiind un produs de largă utilizare este standardizat. Termenii referitori la sortimente sînt cuprinşi în STAS 4510-73 „Cherestea — terminologie

După forma geometrică a secţiunii transversale, se obţin următoarele sortimente:

—   lemn semirotund (fig. 7.2, a) obţinut prin spintecarea buştenilor după axa longitudinală, cu o singură pînză, în două piese simetrice; ^

—   sferturi (fig. 7.2 , b), obţinute prin spintecarea în două piese sime­trice a lemnului semirotund;

—- grinzi sau prisme, obţinute prin tăierea longitudinală a buştenilor cu minimum două tăieturi; ele pot fi: cu două feţe plane (fig. 2.2, c), cu trei feţe plane (fig. 7.2, ci), cu patru feţe plane (fig. 2.2, e);

___  margini (fig. 7.2, f), piese rezultate din flancurile buştenilor care

au faţa interioară complet atinsă de pînză, iar cea exterioară pe cel puţin jumătate din lungime;

— lăturoaie (fig. 7.2, g), piese rezultate din flancurile^ buştenilor cu faţa interioară complet atinse de pînză, iar cea exterioară neatinse sau atinse pe mai puţin de jumătate din lungime.

După grosime sau raportul dintre grosime şi lăţime, principalele sor­timente sînt: scînduri, dulapi, grinzi, rigle, şipci, frize, cu dimensiuni conform tabelului în afară de acestea se mai. realizează: traverse de cale ferată, doage, cherestea în dimensiuni fixe, semifabricate de cherestea, sortimente a căror forme, dimensiuni şi condiţii de calitate sînt diferite, funcţie de destinaţie şi caracteristicile reperului la care se folosesc. După lungime, principalele sortimente de cherestea sînt: lungă (fo­ioase), normală (răşinoase), scurtă, subscurtă, frize, şipci şi rigle, cu di­mensiuni şi trepte de creştere conform tabulului 7.2.După gradul de prelucrare a canturilor. în general, cheresteaua tre­buie să aibă toate laturile prelucrate. în anumite cazuri, din motive eco­nomice, se livrează cu canturile neprelucrate. Ţinîncl seama de acest cri­teriu, există următoarele categorii de cherestea (fig. 7.3):

— cherestea tivită —-cu ambele canturi plane sau parţial plane;

— cherestea tivită curat — cu ambele canturi plane (fără teşituri), (fig. 7.3, a)

 După locul ocupat in secţiunea transversală a buşteanului (fig. 7.0) niesele de cherestea poartă următoarele denumiri convenţionale:

 _ piesa axială 1, care conţine inima lemnului înglobată în masa ei

—piese centrale 2, îa care feţele interioare coincid cu planul axial al buşteanului;

— piesele laterale 3, cuprinse între cele axiale (centrale) şi lăturoaie;

—  lăturoaie 4.

După gradul de umiditate, cheresteaua de orice specie poate fi:

—     cherestea verde, a cărei umiditate depăşeşte 30«/o:

—   cherestea zvîntată, a cărei umiditate este cuprinsă între 25 şi 30o/0; —• cherestea semiuscata, a cărei umiditate este de maximum I7°/o- După calitate, clasificarea se face în funcţie de structură, prezenţa de­fectelor de structură (număr şi mărime) şi calitatea prelucrării (tab. 7.3). Cheresteaua de răşinoase se sortează, conform STAS 1949-86, în ur­mătoarele clase de calitate:

—     scândurile şi dulapii de la 3 la 6 m se sortează în patru clase de calitate: A, B, C şi D;

—     scândurile şi dulapii sub 3 m se sortează în două clase de calitate:

  • clasa Si — corespunzînd cel puţin condiţiilor clasei B;
  • plasa Sji — corespunzînd cel puţin condiţiilor clasei D;

—grinzile, riglele, şipcile, frizele şi lăturoaiele se sortează în cîte o singură clasă de calitate.

Alte sortimente. La debitarea lemnului rotund, mai rezultă:

—   semifabricate pentru producţia de mobilă şi produse finite indus­triale;

_ — rămăşiţele cherestea pentru industrializare cu anumite dimen­siuni şi caracteristici care pot li utilizate ca materie primă pentru celu­loză, plăci din aşchii de lemn, plăci din fibre de lemn, tananţi etc.;

—     rămăşiţe de cherestea pentru combustibil;

—     coajă şi rumeguş.

Fabricarea cherestei cuprinde trei procese tehnologice specifice, fie- caremai multe etape, In funcţie de condiţnle tehn.ce de care se dispune şi de caracteristicile utilajelor şi instalauilor.Procesul tehnologic în depozitul de materie primă Activitatea in depozitul de materie primă este organizata pe faze ^instincte. Descărcarea din mijloace de transport. Buştenii smt duşi la fabric de ?herX pe distanţe mici, sub 50 km, cu ajutorul autocamioanelor cu remorcă, iar pe distanţe mai mari, cu ajutorul vagoanelor de cale fe­rată Buştenii se pot descărca manual, cu ajutorul ţapmelor şi a* P S Hor cu drhg sau mecanizat, cu trolii mecanice, electropalane cu mono- grindă, macarale-portal sau rotitoare, automacarale, poduri rula ete. Recepţia materiei prime. Recepţia se face cantitativ şi Cantitativ prin verificarea dimensiunilor (diametrul şi lungimea) ş catalu w imutai, foiosind instrumente de măsurat şi tabeleJde eubap Calitativ se f4ce vizual, urmărind dacă fasonarea este corecta, iar defectele lemnului în limitele admise de STAS 1^04 ReceDtia se face prin examinarea bucată cu bucată, cu întrunirea in­tegrală a condiţiilor prevăzute în STAS. După recepţie lemnul neretezat Jde’ lungimi mari) este transportat la stocul tampon (tehnic) daca este secţionarea buştenilor. Se face retezarea buştenilor  la dimensiunile corespunzătoare lungimii cherestelei ce urmeazăde de comenzi. Prin această operaţie se elimina unele defecte (crăpături ae capăt,turburi, putregai, noduri vicioase etc.), care influenţează randa­mentul si calitatea producţiei. Secţionarea se face perpendicular pe axa buşteanului, de la căpătui gros spre oefsubtire. Operaţia se realizează cu ferăstraie mecanice sau, fixe sau mobile.                        Sortarea măsurarea si marcarea. Sortarea se face pentru le de gater odată cu recepţia, iar pentru cel sosit m lungimi mai mari, imediat după secţionaie.

Măsurarea diametrului se face cu clupa forestiera. Măsurarea lungimii se face cu metrul, cu călăreţul de 1 m deschidere, cu şipca  asigură evidenţa materiei prime _ în depozit, identifi­carea buştenilor la distribuirea pe lagărele de depozitare şi la mrtfgis ra- rea lor în carnetul de gater pentru tăiere. La capătul gros al buşteanului se înscriu la recepţie: calitatea, lungimea si diametrul măsurat la mijlocul lungimii (care serveşte la cubarea buşteanului în depozit şi Ia calculul volumului pentru taiere).

Pe capătul subţire al buşteanului se înscrie, la sortare-secţionare, diametrul măsurat la capătul subţire rampele de alimentare şi pentru calcularea modelului de taier Distribuirea pe lagărele de depozitare. Buştenii de raş^°f® bitati numai cu gaterele şi ca atare sortarea dimensional-calitativa pentru o debitare raţională este absolut necesara. Din punct de vedere calitativ, buştenii de gater se sortează în depo­zit, după retezare, în două clase de calitate. Buştenii se distribuie în de­pozit pe rampe, grupaţi pe diametre şi lungimi astfel:

buştenii clasa A se grupează pe lungimi de 3,00 şi 3,50 m la un loc, cei de 4 m separat, iar cei de 4,5 şi 5,5—6 m la un loc. Gruparea pe diametre se face în 16 categorii, din 3 în 3 sau din 5 în 5 cm; buştenii clasa B se grupează pe lungimi în .două grupe; cei de 4 m separat, iar restul la un loc. Pe diametre, buştenii din această clasă de calitate se grupează în grupe din 5 în 5 sau din 10 în 10 cm. Stivuireh şi conservarea materiei prime. S t i v u i r e a se face pe lagăre, fiind preferată stivuirea supraînălţată, care fereşte o cantitate mai mare de buşteni de la degradare din cauza intemperiilor. Este indi­cat ca podvalele şi lonjeroanele să fie din prefabricate din beton armat. Lagărele să fie aşezate la o înălţime de cel puţin 30 cm de la suprafaţa so­lului, cînd terenul nu este betonat. Aşezarea buştenilor în stive se face cu front drept la capătul subţire, orientat spre fabrică. Operaţiile de stivuire se realizează cu macarale portal şi rotitoare, poduri rulante, autostivuitoare etc. Transportul se realizează cu vagonete, electrocare cu remorci, transportoare mecanice cu lanţ. Conservarea cuprinde un complex de măsuri prin care se pre­întâmpină degradarea buştenilor în depozit. Pentru răşinoase este indicată conservarea uscată cu ajutorul pastelor şi peliculelor, prin care se: împiedică dezvoltarea ciupercilor şi insectelor. Procesul tehnologic în hala de fabricaţie. Activitatea în hala de fa­bricaţie este organizată în două etape: debitarea buştenilor şi prelucrarea pieselor obţinute prin debitarea buştenilor. Operaţiile în hala de fabricaţie se desfăşoară conform schemei din figura 7.6. Debitarea buştenilor. Debitarea este operaţia de tăiere longitudinală a buştenilor prin ferăstruire, în urma căreia buştenii sînt transformaţi în piese de cherestea. Debitarea se realizează cu ajutorul gaterelor verticale şi orizontale şi al ferăstraielor-panglică de capăt.

Metodele de debitare folosite în fabricile noastre, conform STAS 4510-73, sînt:                                                                                          ,

.—, debitarea pe plin, în care planul de tăiere a fiecărei piese este pa­ralel cu un plan care trece prin axa buşteanului (fig. 7.7, a), la o singura trecere a buştenilor prin gater;

.debitarea pe prisme, care se execută în două etape succesive para­lele cu două plane perpendiculare ce trec prin axa buşteanului. La prima etapă (trecere) se obţine o piesă cu două feţe plane, denumită prisma

— debitarea pe flancuri, în care flancurile reprezintă părţile late­rale ale buştenilor în afara prismei maxime (fig. 7.7, c).

Prin aceste metode, se obţin piese de cherestea tangenţială în pro­cent de 9Oo/0.;

—■ debitarea pe sferturi este debitarea succesivă în care în prima fază se obţin piese cu secţiuni de sector circular „sferturi” (fig. 7.7, d), apoi aceste piese se pot debita pe plin, radial sau tangenţial (fig. 7.7, e, f, g).

Prin această metodă se obţine un procent maxim de cherestea radială, din care cauză este folosită la debitarea buştenilor în cherestea de re­zonanţă şi cu destinaţie specială. Buştenii de răşinoase sînt debitaţi pe prisme în procent de 90 … 95<>/0, avînd avantajul că se obţin piese de aceeaşi lăţime şi canturile tivite. De­bitarea pe plin prezintă o sporire a capacităţii de debitare, dar o scădere a randamentului cantitativ şi calitativ al cherestelei. Modelul de tăiere reprezintă modul de aşezare sau poziţia reciprocă a pînzelor în cadrul gaterului. Buştenii de răşinoase au o formă cilindrică sau conică destul de uniformă, astfel încît la stabilirea modelului de tăiere se urmăreşte găsirea unei secţiuni de prismă cu arie maximă ce se poate înscrie în diametrul la capătul subţire al buşteanului, precum şi acoperirea lăţimii descoperite a prismei după debitare, cu grosimi de piese corespunzătoare zonei de calitate a lemnului. Modelele de tăiere se stabilesc în funcţie de calitatea buşteanului şi diametrul la capătul subţire. Ele pot fi (fig. 7.8):

—• simetrice, la care pînzele sînt montate simetric faţă de axa cadru­lui. Acestea la rîndul lor pot fi: fără soţ (fig. 7.8, a), cînd inima lemnului este cuprinsă într-o singură piesă centrală, sau cu soţ (fig. 7.8, b), cînd inima lemnului este împărţită pe cîte o faţă a celor două piese centrale;

— asimetrice (fig. 7.8, c), la care pînzele nu respectă simetria de po­ziţie faţă de axa cadrului.

Notarea modelelor de tăiere simetrice se face în mai multe feluri (fig. 7.9, a, b):

—- la prima trecere I; R/24 — 28 — 280 — 28 R/24;

— la a doua trecere II; R/24 — 48 — 38 — 24 — 38 — 48-R/24.

La prima trecere se obţin: o prismă de 280 mm grosime, din flancuri cîte o piesă de 28 mm, iar în rest (R) piese de 24 mm. La a doua trecere se obţin: din partea centrală o piesă de 24 mm grosime, apoi din ambele părţi ale materialului cîte o piesă de 38 mm şi 48 mm, iar din rest (R) piese de 24 mm.

Tehnologia tăierii la gater. Buştenii aduşi în hală, pe platforma de stoc tampon, sînt examinaţi din punctul de vedere al formei şi defecte­lor exterioare care pot influenţa asupra debitării. Se îndepărtează cioturile si nodurile şi se detectează eventualele incluziuni metalice. Buştenii Sînt apoi aşezaţi în poziţie optimă de trecere prin gater pe căruciorm oe fixare şi pe cel de rezemare din faţa gaterului, strânşi şi apropiaţi de ga­ter După ce buşteanul a trecut prin gater aproximativ două treimi dm lungime, este eliberat din braţele vagonetului de fixare,^ care se mapoiaza pentru încărcarea cu un nou buştean. în timpul debitării ultimei treimi se aşază din nou buştean pe cărucior, se prinde între braţe, se_ aşaza m poziţie de tăiere centrat pe axa modelului de tăiere şi se apropie de ^ga­ter. Acest mod de lucru permite trecerea prin gater „cap la cap“ (rara spaţii intermediare), respectiv folosirea intensivă a capacităţii uti aju lui.’Grosimea pieselor obţinute se verifică cel puţin o dată pe ora, ioio- sind şabloane sau şublere. Grosimea trebuie să aibă dimensiunea dm spe­cificaţie plus supradimensiunile ce se dau pentru contragerea prin uscare. Montarea pînzelor în cadrul gaterului se execută la  intervale de 2lf2—4 ore. La montarea pînzelor se verifică starea, ascuţirea şi ceapra- zul pînzelor, dimensiunile şi curăţirea distanţierelor, înclinarea şi ten­sionarea pînzelor. Piesele obţinute în urma debitării buştenilor pot fi su formă de cherestea ecarisată şi brută.Cheresteaua ecarisată (complet prelucrată), cu feţe, canturi şi capene plane, paralele şi perpendiculare între ele, provine din debitarea prisme­lor la gater şi nu necesită alte prelucrări.Cheresteaua brută nu este prelucrată. Ea provine din debitarea pe plin la gater sau din debitarea flancurilor obţinute la debitarea pe prisme. Aceste piese se supun unor operaţii pentru eliminarea defectelor, îndrep­tării canturilor şi capetelor şi modificării lăţimii şi lungimii. Succesiunea operaţiilor depinde de calitatea, dimensiunile şi forma geometrică a che­restelei brute. Principalele operaţii de prelucrare a cherestelei după taierea la gater sînt: tivirea, retezarea şi spintecarea. Tivirea cherestelei este operaţia de tăiere a marginilor pentru forma­rea de canturi perpendiculare pe feţe. Operaţia se execută pe ferăstraie circulare simple sau duble, la care una din pînze este mobilă pentru a se putea obţine gama necesară de lăţimi. Avansul la aceste maşini poate fi manual sau mecanic.

Retezarea cherestelei este operaţia de tăiere transversală, prin care se obţin piese de cherestea la lungimile cerute de standarde. Prin rete­zare se urmăreşte şi eliminarea defectelor naturale ale lemnului pe lun­gimea piesei. Retezarea se execută la ferăstraie circulare fixe, culisante (cu unul sau mai multe discuri), pendulare sau basculante.

Spintecarea cherestelei este operaţia de tăiere longitudinală a unei piese de cherestea în scopul obţinerii de două sau mai multe piese cu lăţimi diferite. Prin această operaţie se elimină şi defectele naturale ale lemnului pe lăţimea piesei.

La dulapii groşi la care apar după debitare defecte, operaţia se exe­cută la ferăstrăul-panglică cu masă cu role şi avans mecanic cu valţuri. Lăturoaiele şi marginile rezultate de la debitarea buştenilor, precum şi capetele utilizabile, rezultate la retezarea cherestelei se spintecă la ferăstraie circulare sau la ferăstraie-panglică cu masă fixă. Transportul în interiorul halei se face cu mai multe mijloace de transport.Transportul între maşini, se realizează eu irole libere şi acţionate, transportoare cu lanţ, role sau bandă, elevatoare, electrostivuitoare etc. Evacuarea produselor se realizează cu transportoare cu bandă, eleva­toare, transportoare transversale cu lanţ.Evacuarea deşeurilor se realizează cu transportoare cu bandă, cu ra- clete, cu melc şi transportor pneumatic. Sortarea cherestelei este operaţia de repartizare a pieselor de cherestea pe clase de calitate după specia lemnului, dimensiuni, sortimente şi des­tinaţie. Gruparea pieselor pe sortimente şi dimensiuni constituie sortarea di­mensională, iar clasificarea după însuşirile lemnului şi calitatea prelu­crării constituie sortarea calitativă. In fabricile moderne, sortarea dimensională se face cu ajutorul insta­laţiilor mecanizate de mare productivitate. Aceste instalaţii sînt alimen­tate cu ajutorul unor transportoare longitudinale sau transversale (în ra­port cu direcţia de mişcare a materialului) pe care soseşte cheresteaua din hala de fabricaţie. Piesele sînt introduse pe cant, în canalele transporto­rului sortator, cu ajutorul unor dispozitive. Pe lîngă acest transportor, sînt dispuse lagăre pentru sortimente, pe lungimi, pe care sînt evacuate piesele de cherestea. De pe aceste lagăre, cheresteaua este dirijată fie la format pachete, fie la rampa de sortare calitativă. Sortarea calitativă se face pe baza criteriilor prevăzute de STAS 1949-74, aprecierile bazîndu-se pe următoarele aspecte importante: struc­tura lemnului, defectele şi anomaliile lemnului (noduri, crăpături, găuri de insecte, putregai, pungi de răşină etc.); prelucrări necorespunzătoare dimensional (supra sau subdimensional şi neparalelismul feţelor şi can­turilor) şi calitativ (rizuri, teşituri).se vor aşeza între mulurile de cherestea pe aceeaşi verticală, la distanţe între 1 şi 1,5 m, funcţie de grosimea cherestelei. Piesele de cherestea se vor aşeza în stivă cu faţa interioară în sus, între piesele de pe acelaşi rînd lăsîndu-se spaţii libere pentru a crea posibilitatea aerisirii. Stivuirea se poate face şi în pachete (fig. 7.10), în cazul în care ma­nipularea se face cu autostivuitoare. Stivele se protejează împotriva

  Stivuirea cherestelei:

a — stivuirea cu spaţii; b — stivuirea compactă (Ia pachet); 1 — piesă de che­restea; 2—3 — şipci de stivuire; 4 — teanc. ‘

precipitaţiilor şi a acţiunii directe a. radiaţiilor solare, prin acoperire in­dividuală cu cherestea de clase inferioare, rame din lemn acoperite cu carton asfaltat, tablă sau alte materiale corespunzătoare, sau se formează sub şoproane de tip uşor. Corecta stivuire şi buna conservare a chereste­lei ctuce la prevenirea degradării şi declasării acesteia. Stivele se mar­chează cu o tăbliţă de 15×21 cm, fixată la o înălţime de 1,80 m, pe care se înscriu: numărul stivei, data terminării stivuirii, specia, grosimea, ca­litatea şi cantitatea.

{expedierea cherestelei. în vederea expedierii se face pregătirea che­restelei în specificaţia comandată. Pentru aceasta, se procedează la desfa­cerea stivelor, după care urmează resortarea, care constă în clasificarea definitivă a cherestelei după defectele care au apărut ori s-au accentuat în timpul depozitării şi uscării în aer liber. La această operaţie se au în vedere, în’afară defectelor de la sortarea la rampa verde, şi defectele de formă datorită depozitării (fig. 7.11): arcuire 1, curbare 2, bombare 3, răsucire 4; marcarea se face cu aceleaşi semne convenţionale ca la rampa verde, însă cu vopsea; recepţionarea se face cantitativ şi calitativ, inven­tarierea făcîndu-se la rampe de expediţie şi se înscrie în carnetele pen­tru întocmirea avizelor de expediţie-, la care se anexează şi certificatul de calitate semnat de organele C.T.C.; transportul cherestelei livrate se face în vehicule descoperite, protejate împotriva intemperiilor prin acoperire cu cherestea inferioară sau alte materiale corespunzătoare. Vehiculele trebuie să fie curăţate, iar podeua uscată, altfel cheresteaua se aşază pe rigle de separare.

 TEHNOLOGIA FABRICĂRI! CHERESTELEI DE FOIOASE

Procesul tehnologic în depozitul de buşteni. Comportă următoarele faze:

Descărcarea şi recepţia se face asemănător ca şi la lemnul rotund de răşinoase, respectînd şi prevederile standardelor fiecărei specii, folosind aceleaşi dispozitive, instalaţii şi mijloace de transport şi manipulare. Depozitarea se face în funcţie de specia lemnoasă şi de utilajul folosit la debitare, astfel: depozitarea pentru fabrici cu profil mixt şi depozitarea pentru fabrici dotate cu ferăstraie-panglică. în primul caz, buştenii sînt sortaţi şi depozitaţi în stive _separate_ pe clase de calitate, serii de diametre şi categorii de lungimi. în al doilea caz, debitarea făcîndu-se la ferăstrău-panglică, prin tăieri individuale, nu este necesară o sortare şi depozitare dimensional-calitativă şi ca atare buştenii sînt depozitaţi în stive compacte. Conservarea lemnului cuprinde măsuri de protejare pentru a nu apare ciuperci şi crăpături care duc la degradarea buştenilor de foioase în ge­neral şi a celor de fag în special. Buştenii de foioase se livrează şi se depozitează necojiţi, în plus pe capetele şi părţile laterale lipsite de coajă se aplică paste sau pelicule care nu permit uscarea. începuturile de crăpături de la capete se prind cu „S“-uri metalice pentru prevenirea măririi lor. Buştenilor de foioase li se aplică şi o conservare umedă care se face prin: cufundarea buştenilor în bazine cu apă; stropirea stivelor de pe platforma – depozitului cu ajutorul instalaţiilor de stropire montate pe stîlpii podului rulant; conservare mixtă în bazine de conservare şi insta­laţii de stropire a buştenilor aflaţi deasupra nivelului apei. Acest pro­cedeu face posibilă şi’aburirea în bune eondiţiuni a cherestelei ae fag debitată în timpul verii. Conservarea umedă se face obligatoriu în pe­rioada martie—octombrie, iar stropirea zilnic între orele 8—20, cu ex­cepţia zilelor cu ploaie continuă. Procesul tehnologic în hala de fabricaţie. Etapele procesului sînt aceleaşi ca şi la cheresteaua de răşinoase, debitarea buştenilor şi prelu­crarea pieselor obţinute prin debitare. Operaţiile se desfăşoară diferit dună utilajul cu care se face debitarea, alegerea utilajului fiind deter­minată de diametrul şi calitatea buştenilor. Procesul tehnologic la debitarea cherestelei în gatere (fig. 7.12). La debitare buştenii de calitate slabă cit şi cei cu diametrul sub 36 cm şi peste 55 cm trebuie să fie debitaţi pe plin, iar buştenii de bună calitate cu diametrul de 36—55 cm să se debiteze pe prisme. La stabilirea modelelor de tăiere se va urmări repartizarea grosimii pieselor de cherestea, astfel: în zona de calitate (treimea mijlocie) pie­sele de 30—60 mm; în zona flancurilor piesele de 25 mm; în zona centrală la debitarea pe plin sau la retăierea prismei piese de 25 mm sau dulapi cu peste 70 mm. Avînd în vedere că buştenii de foioase şi de fag, în special, au multe defecte, modelul de tăiere trebuie să ţină seama ca acestea să fie cuprinse intr-un număr cît mai redus de piese. Avînd în vedere forma neregulată 3 nfTj°rde foioase’ Pentru evitarea obţinerii unor lăturoaie groase, modelul de tăiere se stabileşte mai mare decît diametrul buşteanului.

Piesele rezultate la debitare sînt prelucrate la ferăstraie circulare, operaţie prin care se urmăreşte eliminarea defectelor. Operaţiile se sta­bilesc urmărind o corelaţie raţională între randamentul cantitativ si ca­litativ. Alegerea gradului de prelucrare pentru obţinerea cherestelei ti­vite, semiţi vi te sau netivite este în funcţie atît de numărul defectelor si marimea acestora, cît şi de calitatea şi dimensiunile pieselor care vor rezulta după prelucrare  tehnologic la debitarea cherestelei cu ferăstraie panglică (fig. 7.14). Datorită numeroaselor defecte pe care le prezintă buştenii de fag şi care în majoritatea cazurilor nu apar la suprafaţa lemnului, se re­
comandă trecerea de la debitarea oarbă sau în bloc, specifica grecului, la o debitare individuală la care după fiecare taiere se vad defectele lemnulul şi în funcţie de acestea se stabileşte grosimea piesei ce urmeaza Ferăstrăul-panglică este utilajul pe care se debitează individual buş­tenii Unealta tăietoare este o panglică dinţată, fără sfirşit, care prin nnş care continuă de înfăşurare pe doi volanţi, executa taierea lemnului.

Modele de debitare (îig. 7.15) se folosesc în funcţie de calitatea.Debitarea pe plin cu întoarcerea la 90″ (fig- 7.15, i) şi c) se foloseşte la obţinerea pieselor semitivite din buşteni de calitate.

Sortarea calitativă şi dimensională foloseşte aceleaşi metode de veri ficare criterii de apreciere, metode de lucru şi instalaţii ca şi la che restea’ua de răşinoase. Această sortare, şi în cazul foioase or, nu exciu e sortarea definitivă ce se face ia expediţie. Procesul tehnologic în depozitul de cherestea. Activitatea în depozit inventarierea se face cu respectarea prevederilor STAS 5194-75 şi 6548-73. Măsurarea dimensiunilor şi inventarierea se face la fel ca si la cheresteaua de răşinoase. Marcarea la foioase se face numai la scîndun şi dulapi cu Iun ginii de la 1 m inclusiv. Se folosesc aceleaşi semne pe caii laţi şi procedee ca si la răşinoase. Cheresteaua de fag care se abureşte ^e pnn aceasta fază după aburire. Produsele debitate care nu se aburesc smt încărcate pe platformă pentru transportul lor la stive.

Aburirea cherestelei de fag. Aburirea este un tratament higrotermic în care agentul de tratare este aburul saturat umed, degresat. Presiune aburului în distribuitor fiind do 3-6 atmosfere şisortare Acest tratament este aplicat cherestelei de fag înainte de sort . Nu se supune procesului de aburire cheresteaua de slaba calitate (C şi D), cheresteaua destinată fabricării mobilierului curbat sortimentele .soli­citate de beneficiari neaburite, traversele şi materialul rezultat din A lucrarea inimii propriu-zise. Prin aburire se urmăreşte ameliorarea pro prietăţilor mecanice1; tehnologice – reducerea deformânlor şi crăpăm m timDUp depozitării, datoritiă scădem tensiunilor interne, a higioscopi citătii si contragerii; uniformizarea culorii (rosie-căramzie) aspect s – chat în diversele prelucrări ale cherestelei şi in special m industria pro duselor finite din lemn; sterilizarea lemnului. Temperatura utilizata la aburire distruge ciupercile si microorganismele şi insectele dm lemn, ceea ofreduce pericolul de degradare. Aburirea se face în camera de aburire. Regimul de aburire (temperatura aburului şi durata m ore) se desfu soară în patru perioade: 1) încălzirea iniţiala a camerei şi parţiala a leni nulul la temperatura de 100°C timp de 4-6 ore; 2) încălzirea completa la aceeaşi temperatură timp de 6-10 ore; 3) aburirea propriu-zisa^tot la 100°C timp de 24 ore; 4) răcirea (în camera fara abui) timp în acest timp uşile camerei rămînînd închise.    Materialul ce se abureşte trebuie să fie în stare verde, eu umiditate de minimum 50Vo, deci trebuie introdus m camera m maximum 24 or la debitare. Cheresteaua netivită şi cea semitivită se fără coajă. Materialul se stivuieşte cit mai strms, fara spaţii libere, p vagonete platformă, pe acelaşi rînd aşezîndu-se piese de aceeaşi grosime cu faţa exterioară orientată în jos. .

Caracteristicile de calitate ale materialului aburit smt. eroarea, car trebuie să fie rosie-cărămizie, uniforma, atit la suprafaţa cit şi pe to c secţiunea transversală a piesei şi defectele, respectiv deform^ile dato­rate tensiunilor interne în timpul aburim care nu trebuie sa duca la declasarea materialului. Aceste caracteristic se obţin P^ ^nteolul şi conducerea corectă a procesului de’ aburire, in ^nsui men^i^ tempe_ raturii de 100°C pe toate perioadele procesului (36 ore), m care scop abu rul să fie continuu, ia intrarea în conducta de distribuţie, la o presiune de (0,2            0,5) • 10J Pa şi alimentarea cu abur să se facă în cantităţi sufi­ciente la fiecare perioadă a procesului de aburire. Sortarea, stivuirea şi expedierea cherestelei. Materialul aburit se des­carcă de pe platforme în maximum 6 ore de la scoaterea din camerele de aburit, sortîndu-se^ pe categorii de lungimi, separat pentru materialul tivit şi netivit, se curăţă de coajă în stare caldă imediat după descărcare şi se dirijează în depozit, unde se stivuieşte pentru uscare în aer conform Si AS 9701-74 şi 8454-78. Pe lîngă rampa de sortare sînt montate cîte un circular şi o pendulă pentru repararea pieselor care s-au deformat în pro­cesul de aburire sau care n-au fost prelucrate complet în hala de fabri­caţie. Stivuirea în depozit trebuie să se facă în maximum 24 ore după scoa­terea de la aburire. împotriva degradării pieselor de cherestea netivită de fag (aburită^ şi neaburită), de stejar, de diverse specii, acestea se cojesc înainte de sor­tare şi^ stivuire. Concomitent cu descărcarea de pe platforme, cheresteaua se perie de rumeguş şi alte impurităţi, micşorînd prin aceasta posibili­tatea-de mueegăire şi pătare.cazul cherestelei de foioase, la stivuire, pe lîngă şipci de stivuire din răşinoase, se pot utiliza şipci din aceeaşi specie cu materialul care se sţivuieşte, avînd secţiunea de 25×40 mm, lungimea de 1 600 mm si umi­ditatea sub 18o/„. Distanţa între şipci variază de la 300 la 600 mm, în funcţie de specia şi grosimea cherestelei. Dimensiunile stivelor au, pen­tru cherestea de fag şi alte specii, lungimea de 8 m, lăţimea 1,6 m şi înălţimea de 4—8 m şi lungimea 4 m, lăţimea 2 m şi înălţimea 4 m pen­tru frize de parchet. în cazul cherestelei de foioase care are lungimi diferite, piesele mai lungi se vor aşeza la partea inferioară şi pe flancurile stivei, iar cele mai scurte în interior. în acest caz, se vor utiliza şipci de capăt scurte, suplimentare, aşezate sub şi deasupra capetelor libere. în rest se vor respecta toate condiţiile menţionate la cheresteaua de răşinoase.

Expedierea cherestelei. Operaţiile de resortare se fac îa fel ca şi la cheresteaua de răşinoase, în baza specificaţiei din comandă, clasificarea şi marcarea definitivă cu vopsea.Receptionarea joentru foioase se face în depozitul de cherestea sau pe platforme^ de expediţie, măsurîndu-se bucată cu bucată şi însemnîndu-se cu creta, în mod obligatoriu, lungimea şi lăţimea. Transportul se face cu acelaşi fel de mijloace de transport ca şi la chei esteaua de răşinoase, cu luarea de măsuri de protecţie împotriva in­temperiilor şi degradărilor.

TEHNOLOGIA FABRICĂRII AMBALAJELOR DIN LEMN

Ambalajul reprezintă produsul destinat să cuprindă mărfurile în tim­pul manipulării, depozitării, transportului sau vînzării. Principalele tipuri de ambalaje din lemn şi materiale lemnoase sînt: butoaiele, coşurile, lăzile şi stelajele. Cea mai largă sferă de folosire o au lăzile. Principalele părţi componente ale unei lăzi sînt: panoul — un reper sau ansamblu de repere (funcţie de sistemul constructiv al lăzilor), care foloseşte ca suport în construcţia unei unităţi de ambalare. După locul ocupat în ladă, poate fi: fundul de ladă — panoul de bază al ambalajului care serveşte la susţinerea conţinutului; capetele — panourile care sus­ţin construcţia lăzii; lateralele — panourile care încadrează capetele lăzii; capacul — panoul care serveşte la închiderea lăzii.

După elementele componente ale panourilor, lăzile sînt: lăzi din lemn masiv (fig. 7.16, a), în care elementele componente sînt şipci, scînduri, scîndurele şi lamele; lăzi cu panouri pline numai din placaj sau PFL (plăci din fibre de lemn) asamblate prin agrafe (fig. 7.16, b); lăzi cu panouri executate din placaj sau PFL, fixate prin cuie pe cadre din şipci de lemn dispuse spre exterior (fig. 7.16, c) sau pe interior (fig. 7.16, d).După sistemul de asamblare al panourilor componente, pot fi: lăzi fixe, lăzi demontabile şi lăzi pliabile. Materia primă folosită pentru lăzi este cheresteaua de fag şi cheres­teaua de foioase moi, cu umiditate de 18%, placaj şi PFL cu umiditate de 12%. Materialele auxiliare folosite în mod curent sînt: cuie cu cap conic sau plat pentru asamblarea elementelor în panouri şi a panourilor între ele; agrafe sau plăcuţe ondulate de oţel pentru asamblarea elementelor masive; bandă laminată la rece pentru ambalai, pentru colţare de întă­rire sau centuri. Procesul tehnologic cuprinde operaţii specifice fiecărei grupe de ele­mente componente.

Şipcile şi scândurile se prelucrează prin operaţii ele retezare şi spinte- eare la ferăstraie circulare, netezirea suprafeţelor se face la maşini de îndreptat şi rindeluit, iar elementele de asamblare (cep, scobitură sau falţ) se execută la maşini de frezat. Operaţiile se execută la dimensiunile prevăzute pentru fiecare tip şi mărime de ladă. Scîndurelele sînt piese din lemn avînd grosimea între 6 şi 11 mm şi lăţimea de cel puţin 30 mm. Ele se realizează prin spintecarea pieselor mai groase de cherestea sau prin tăierea plană a lemnului, după care se di­mensionează la lungime. Lamelele sînt piese avînd grosimea între 2 şi 5 mm şi lăţimea de cel puţin 30 mm. Ele se realizează prin tăierea plană sau prin decuparea lemnului rotund, sau prin spintecârea dulapilor sau grinzilor în plan pa­ralel cu cantul lor. Plăcile clin placaj sau PFL se prelucrează numai prin dimensionarea lor la lungime şi grosime, la ferăsiraie circulare simple sau duble. Tăierile trebuie făcute ia 90°.

Asamblarea. După prelucrarea fiecărui tip de element, se trece la asamblarea acestora în panouri, conform tipului de ladă, după care se trece ia asamblarea panourilor între ele pentru formarea lăzilor (la -lăzile fixe şi cele pliabile). Asamblarea se realizează .prin cuie, agrafe şi plăcuţe ondulate. Prescripţii de execuţie şi calitate. Elementele masive trebuie să fie executate cu tăiere fină la ambele feţe, în unele cazuri puţind fi şi rin- cleiuite, fără aşchieri, iar capetele lor trebuie să fie retezate perpendicular pe canturi. Se admit teşituri pe cel mult un sfert din lungimea, lăţimea şi grosimea şipcii. Cuiele se bat din interiorul spre exteriorul lăzii, la dis­tanţă de maximum 100 mm, vîrfurile cuielor se îndoiaie şi trebuie să pătrundă în lemn.